Cei mai scumpi cartofi prăjiţi din lume, în Cartea Recordurilor. Incredibil cât costă o porţie
Cei mai scumpi cartofi prăjiți din lume costă 200 de dolari și pot fi gustați la New York. Cartofii dintr-un anumit soi sunt gătiți cu atenție în șampanie și grăsime de gâscă, sunt aromați din plin cu trufe, iar apoi garnisiți cu aur de 23 de carate. Reţeta deţine noul record, certificat de Cartea Recordurilor, pentru cel mai scump fel de mâncare de cartofi din lume.
Recordul a fost atins pe 13 iulie, cu ocazia Zilei Naţionale a Cartofilor Prăjiţi. Pentru a o sărbători în mod corespunzător, doi bucătari au început să lucreze şi au copt cartofii prăjiţi pentru Guinness, relatează Reuters, citat de adevarul.ro.
Rețeta cartofilor prăjiți care costă 200 de dolari
Reţeta este un triumf al luxului: cartofii Chipperbeck, de cea mai bună calitate, sunt mai întâi albiţi în şampanie, daţi cu oţet francez, apoi gătiţi de trei ori în grăsime pură de gâscă din sud-vestul Franţei.
Nu se foloseşte ketchup banal pentru „Crème de la Crème Pomme Frites”. Se foloseşte Pecorino Tartufello delle Crete Senesi, fulgi italieni de trufă neagră şi sare Guérande. Însoţesc preţioşii cartofi prăjiţi un sos Mornay făcut cu lapte de la vacă hrănită doar cu iarbă, unt de trufă neagră, dar şi brânză Gruyere elveţiană.
,,Trufe, trufe și iar trufe în acești cartofi prăjiți. Așadar, aici avem ulei de trufe, avem trufe negre proaspete, de vară. Sosul Mornay, adică sosul de cașcaval în care vor fi scufundați cartofii, este infuzat cu trufe în o mie și unul de moduri diferite. Trufa este vedeta aici", spune Frederick Schoen-Kiewert, managerul restaurantului.
Totul este presărat cu pudră de aur comestibilă de 23 de karate şi servit pe un platou din cristal Baccarat.
„Suntem atât de onoraţi că am fost recunoscuţi de Guinness World Records pentru crearea celor mai scumpi cartofi prăjiţi, „Crème de la Crème Pommes Frites”, şi aşteptăm cu nerăbdare să creăm reţete şi mai piperate în viitor”, a comentat directorul creativ al restaurantului, bucătarul-şef Joe Calderone.