MENIU

Cea mai extremă dietă. Cum putem stimula electric creierul pentru a slăbi

Ai avut vreodată impresia că nu te poți opri din mâncat? Ei bine, există o soluție inovatoare pentru acest apetit exagerat – stimularea electrică a creierului, realizată chiar la tine acasă! Un nou studiu aduce speranță celor care se confruntă cu pofta insațiabilă și acumularea kilogramelor în plus.

Acesta sugerează că nu trebuie să ne abținem de la mâncat sau să ne chinuim la sală pentru a slăbi. Există o metodă mult mai simplă!

O soluție surprinzătoare pentru un apetit exagerat

Potrivit studiului, episoadele de mâncat necontrolat ale participanților s-au redus semnificativ, de la 20 de ori pe lună la doar șase. Mai mult, cei care au luat parte la experiment au reușit să slăbească în medie 4 kilograme în doar șase săptămâni. Dar în ce constă această stimulare electrică a creierului?

Cum funcționează stimularea electrică a creierului

Stimularea ușoară a creierului își propune să schimbe comportamentele care duc la pierderea controlului asupra mâncării. Procedura utilizează o cască dotată cu electrozi. „Studiul nostru este primul care oferă o opțiune pentru un tratament ce poate fi realizat acasă, nu doar în clinici sau spitale”, a explicat dr. Michaela Flynn, cercetător la Institutul de Psihiatrie, Psihologie și Neuroștiință din Londra și autorul studiului.

Participanții au raportat o stare de relaxare crescută, ceea ce a dus la schimbarea comportamentului alimentar și la pierderea în greutate, efecte care au persistat și după încheierea tratamentului. Dr. Flynn a adăugat: „Rezultatele noastre sunt încurajatoare și dorim să testăm această metodă pe un eșantion mai mare de persoane”.

Viitorul sună bine pentru cei care mănâncă necontrolat

Pentru cei care nu se pot opri din mâncat dulciuri sau alte alimente nesănătoase, acest tratament ar putea fi revoluționar. Deși momentan nu există detalii despre disponibilitatea acestei metode în farmacii și nici despre eventualele efecte secundare, viitorul pare promițător pentru cei care se luptă cu mâncatul necontrolat.