MENIU

Cea mai buna salată de boeuf pentru masa de Crăciun. Ce ingrediente nu trebuie să îți lipsească

Salata de boeuf /Arhivă foto

Asemenea sarmalelor, nici salata de boeuf nu lipsește de sărbători de pe masa românilor, fiind unul dintre cele mai așteptate și apreciate feluri de mâncare. Însă știai că există mai multe variante ale acesteia și că îi poți spori gustul delicios dacă mai adaugi câteva ingrediente? Iată despre ce este vorba!

Salata de boeuf, deși își are originile numelui în franceză, se prepară și în Rusia, spre exemplu, sub denumirea de „Olivier” sau „salată de iarnă”. Deși numele vine din franțuzescul „boeuf”, care înseamnă „vită”, de-a lungul timpului au existat variații ale preparatului, acesta putând fi făcut și cu carne de pui sau curcan. În rest, conținutul bogat de legume rămâne neschimbat, așa cum bine îl știm, scrie Click!.

Cum să prepari o salată de bouef „ca la carte”

Așadar, iată de ce avem nevoie pentru prepararea unei salate de boeuf.  Începem cu maioneza pentru care avem nevoie de: ulei, însă nu mai mult de trei patru linguri, tot trei patru linguri de muștar, 2 ouă fierte, 1 gălbenuș de ou crud și carnea aleasă de fiecare, din opțiunile prezentate mai sus. Dacă e vorba de pui, vom pune un piept de pui întreg, însă fără pieliță. Pentru varianta cu vită sunt de ajuns 2 rondele de rasol de vițel fierte bine.

La acestea se adaugă 300 grame rădăcină de pătrunjel, 500 grame morcov fiert, 500 grame cartofi fierți, 3-4 castraveți murați și/sau gogoșari, 100 grame măsline și o cutie de mazăre. 

Apoi începeți prin a tăia cubulețe morcovul, castraveții și gogoșarii. Totodată, nu uitați să tăiați legumele și sub alte forme, dacă vă doriți la final să ornați salata cât mai frumos.

Ulterior, se taie și pieptul de pui/curcan sau carnea de vită bucățele și se pune tot conținutul, inclusiv mazărea, într-un bol. Dacă se dorește un plus de gust intens, puteți adăuga și o ceapă și 4 căței de usturoi întregii compoziții și sare și piper după gust.

Pentru maioneză, se amestecă gălbenușul de ou crud cu muștar și ulei. Uleiul și muștarul se adaugă puțin câte puțin. Odată gata și maioneza se adaugă peste toate ingredientele tăiate și se amestecă întreg conținutul. Și poftă bună!

Sfat: Murăturile trebuie scurse înainte să fie puse în compoziție pentru ca salata să nu se strice.

Cum se prepara în trecut Salata de Boeuf

În trecut, salata de boeuf era denumită salade de gibier după ce bucătarul belgian Lucien Olivier, care o gătea pentru prima oară în 1860 în restaurantul Ermitaj, un local care era extrem de cunoscut în Moscova la vremea respectivă.

Rețeta folosită de bucătar era păstrată secretă la momentul respectiv, însă cu timpul s-a aflat că, pe lângă legumele știute deja, Lucien Olivier folosea carne de vânat și raci pentru a satisface până și gusturile celor mai exigenți gurmanzi. Rețeta originală a fost, însă, pierdută, odată cu posibilele ingrediente secrete ale faimosului bucătar.