Ce făcea şoferul unei ambulanţe, în timp ce ducea un copil la spital. "Sunt dezgustat"
O femeie din Statele Unite ale Americii a publicat pe Internet un filmuleţ revoltător. În imagini se vede cum şoferul ambulanţei în care se afla fiul ei îşi verifica pagina de Facebook în timp ce conducea.
Ebony Clarke a povestit că băieţelul s-a lovit la cap în timp ce se juca, aşa că a sunat imediat la numărul de urgenţă. Aşadar, o ambulanţă a sosit imediat la faţa locului pentru a-l transporta pe copil la spital, scrie The Sun.
Spre surprinderea americancei însă, pe drum, şoferul şi-a scos telefonul din buzunar şi a început să navigheze pe Internet. Întreaga scenă a fost filmată de Ebony, care a publicat totul pe Internet.
„În ambulanţă, cu băieţelul meu, în drum spre Urgenţe. Încerc să îmi dau seama de ce şoferul stă cu telefonul în mână, scrie mesaje şi navighează pe Facebook în timp ce conduce. Presupun că telefonul lui este mai important ca vieţile noastre”, a scris ea în dreptul filmuleţului.
Ulterior, un reprezentant al Serviciului de Ambulanţă a precizat că a declanşat o anchetă internă pentru a-l identifica pe respectivul şofer.
„Sunt dezgustat. Vom identifica şoferul din acest clip şi îl vom penaliza pentru indisciplină”, a explicat Derrick Sawyer.