MENIU

Ce face pe INTERNET o tânără din Coreea de Sud pentru a câștiga lunar 9.000 de dolari

Park Seo-yeon

O modă cel puțin bizară pare să aibă din ce în ce mai mulți adepți în Coreea de Sud: "voyerismul gastronomic". Astfel, o femeie de 34 de ani a renunțat la cariera de consultant după ce a ajuns să câștige peste 9.000 de dolari pe lună mâncând în fața unui webcam, timp de trei ore pe zi, relatează Reuters, citat de EVZ.ro.

Sub numele de "Diva", Park Seo-yeon mănâncă, timp de aproape trei ore, în fața unei camere video, iar cei care o urmăresc vorbesc cu ea și îi trimit "baloane virtuale", ce ulterior se transformă în bani, susțin jurnalștii de la Reuters.

"Oamenii simt o plăcere vicioasă uitându-se la show-ul meu online atunci când nu pot mânca la fel de mult, sau nu vor să mânânce în timpul nopții sau sunt la dietă", explică Park Seo-yeo succesul de care se bucură.


La rândul său, un fan al "Divei" spune că uitându-se la video stream-ul tinerei e ca și cum ar avea companie. "Am senzația că mâncăm împreună toată acea mâncare. Cred că acesta este scopul acestui show. Și probabil, le oferă o senzație de confort celor care mănâncă singuri", explică Park Sun-Young, în vârstă de 26 de ani.
 
Potrivit jurnaliștilor de la Reuters, numărul persoanelor care care locuiesc singure este în creștere, iar în decurs de 15 ani, o treime din populația Coreii de Sud ar putea fi formată din asemenea persoane.