MENIU

Ce au găsit poliţiştii în frigiderul unui medic. Au fost cu adevărat şocaţi

Un medic de la Spitalul Sørlandet, din sudul Norvegiei, a fost arestat, după ce poliţiştii au făcut o descoperire macabră la locuinţa acestuia.

În frigiderul pe care doctorul îl avea acasă, oamenii legii au găsit iniţial o cutie încuiată cu mai multe lacăte. După ce au reuşit să o deschidă, poliţiştii au avut un şoc: înăuntru se aflau diverse părţi ale trupului şi organe omeneşti.

Primele date ale anchetei au arătat că acestea proveneau de la familiile unor pacienţi, care acceptaseră să le doneze după moartea acestora, în scopul cercetărilor pe care medicul le realiza.

Acesta din urmă le-ar fi luat acasă, de teamă că la spitalul unde desfăşura respectivul studiu nu ar fi fost "depozitate" în condiţiile potrivite sau că ar fi putut fi aruncate, scrie The Local.

Oricât de bizar ar părea, doctorul nu a încălcat legea şi va putea să-şi continue activitatea la Spitalul Sørlandet, mai precizează sursa citată.

Totuşi, o comisie din cadrul Ministerului Sănătăţii va analiza cu atenţie acest caz, pentru a stabili dacă specialistul a încălcat codul de etică.