MENIU

Care este distanţa optimă faţă de televizor. Specialiştii vin cu sfaturi

Televizorul este nelipsit din casa oricărui român şi reprezintă elementul central al oricărei sufragerii, tocmai de aceea trebuie ales întotdeauna în funcţie de distanţa faţă de ecran. 

Fie că alegem un televizor cu o diagonală mică din cauza banilor, ori că vrem să dăm dovadă de opulenţă şi alegem un ecran mare deşi nu avem spaţiu suficient, alegerea televizorului este foarte importantă pentru sănătatea ochilor noştri.

Totodată, există şi falsa informare cu privire la distanţa optimă dintre canapea şi locul în care este poziţionat televizorul. Speciliştii spun că întotdeauna un ecran mai mare va fi o alegere mai bună decât unul mai mic.

SMPTE (Society of Motion Picture and Television Engineers), de exemplu, susține că, pentru cea mai bună experiență, ecranul ar trebui să ocupe un unghi de 30 de grade din aria vizuală a unei persoane. Mai exact, distanța ideală dintre ochi și display-ul unui televizor cu rezoluție Full HD ar trebui să fie egală cu diagonala acestuia înmulțită cu 1.6263. Cât despre modelel 4K, deși unii susțin că nu se poate aplica același sistem, scrie playtech.ro.

Pe site-ul celor de la THX, însă, este menționat un unghi de 40 de grade din aria vizuală pe care ar trebui să-l ocupe ecranul televizorului pentru cea mai bună experiență. Din câte se pare, această recomandare datează încă din anul 2006, iar în opinia THX, va garanta cea mai bună experiență vizuală. Dacă știți exact ce dimensiune vreți să aibă televizorul, o soluție este să împărțiți diagonala la 0,84 pentru a obține distanța optimă în cazul unui televizor cu rezoluție Full HD.

Indiferent de locul în care plasați televizorul într-o cameră sau de sistemul pe care îl folosiți pentru a calcula distanța pe care trebuie să o mențineți față de ecran, majoritatea optometriștilor sunt de părere că aceasta nu ar trebui să fie în niciun caz mai mică de un metru, în timp ce unii recomandă chiar un metru și jumătate.

Mai multe articole despre:
ecran televizor distanţă diagonala