MENIU

Blestemul Presley, la fel de puternic ca cel al familiei Kennedy? Ce s-a întâmplat cu bărbații din viața Lisei Marie Presley

Lisa Marie Presley, Elvis și Priscilla (1970 - Profimedia)

La mai bine de 47 de ani de la moartea celui supranumit "regele rock and roll-ului", o parte dintre fanii săi continuă să vorbească despre un presupus blestem, la fel ca în cazul altei celebre familii a Americii, clanul Kennedy. Așa cum soarta nefastă a lui JFK s-ar fi răsfrânt asupra urmașilor, la fel și moartea lui Elvis ar fi influențat în mod tragic destinul fiicei sale, Lisa Marie Presley, moartă în 2023.

Porecla de "săraca fată bogată" i s-a potrivit pe deplin Lisei Marie Presley. Fiica regelui rock and roll-ului a avut de la naștere tot ce și-a dorit, mai puțin libertatea și liniștea sufletească de a-și trăi viața așa cum vrea. Povara și privilegiile de a fi singura urmașă a uneia dintre cele mai mari vedete a planetei i-au marcat toată viață și relațiile pe care le-a avut cu cei din jur. Evenimente nefericite, precum moartea tatălui Elvis Presley și a fostului soț Michael Jackson, dar și a propriului fiu, au alimentat teoriile privind un presupus "blestem".

PRIMA LOVITURĂ. 1977 - "ELVIS HAS LEFT THE BUILDING"

Ceea ce putea fi cu adevărat o viață de vis a luat turnura unui coșmar pe 16 august 1977, când Lisa Marie Presley avea 9 ani. Moartea lui Elvis a șocat întreaga planetă, iar pentru ea a însemnat o traumă pe care este posibil să nu o fi depășit niciodată. La 17 ani, ajungea pentru prima dată la dezintoxicare, din cauza exceselor alcoolice și narcotice.

 

Lisa Marie Presley, Elvis și Priscilla (1970 - Profimedia)


Primul soț, Danny Keough, i-a adus o perioadă de liniște în viață și convertirea la Biserica Scientologică. În 1992-1993, cuplul a avut 2 copii, o fată și un băiat, însă diferența de statut social și-a spus cuvântul. Din acel moment, Lisa Marie și-a fixat ca țintă doar bărbați celebri și foarte bogați, care să se ridice la nivelul de faimă al familiei Presley, scrie Fansided.

UN MARIAJ NĂSCUT ÎN IAD: FIICA REGELUL ROCK AND ROLL ȘI REGELE POP, MICHAEL JACKSON

Încă de la început, relația spectaculoasă n-a fost văzută cu ochii buni, iar temerile s-au dovedit întemeiate. Apropiații spun că între Lisa Marie și Michael nu era o dragoste firească, ci admirația obsesivă față de ceea ce reprezentau. În rest, cei 2 nu aveau nimic în comun , pornind de la refuzul lui Michael de a avea un copil. Mai târziu, chiar Lisa a recunoscut că mariajul cu Jackson fost probabil cea mai mare greșeală a vieții.

NICOLAS CAGE, O ALTĂ CĂSĂTORIE IMPOSIBILĂ

În mai puțin de 2 ani, Lisa a decis să se separe de Michael Jackson și să se dedice unei cariere muzicale . În această perioadă a intrat în viața ei Nicolas Cage. A fost o nouă alianță bizară, în condițiile în care celebrul actor, aflat pe culmile Hollywood-ului, era obsedat de Elvis și nu se sfia să-l imite ori de câte ori avea ocazia. Relația tumultuoasă, cu numeroase scandaluri si gesturi necugetate, a alimentat din plin presa de scandal.

Lisa Marie Presley și Nicolas Cage (2001 - Prodimedia)

OMULU CARE PĂREA SĂ ADICĂ LINIȘTEA

În 2006, Lisa Marie a renunțat la ideea relațiilor spectaculoase și a revenit oarecum cu picioarele pe pământ. Căsătoria cu producătorul Michael Lockwood părea un astfel de moment, mai ales că fostul soț Danny Keough, adică tatăl primilor ei copii, i-a fost cavaler de onoare. Alături de Michael, Lisa a mai avut 2 copii. Din păcate, după mai bine de un deceniu, soarta a lovit din nou. Bărbatul care părea un familist obișnuit era implicat in pornografie infantilă. A urmat o nouă separare brutală și traumatizantă, iar fiica lui Elvis a reușit să-l lase pe fostul soț doar cu ceea ce a adus în căsnicie, adică nimic.


Lisa Marie Presley și Michael Lockwood (2008 - Profimedia)

JOHNNY DEPP, IDILĂ DE DRAGUL PRESEI?

În 2018 si 2019, Lisa Marie a intrat într-o nouă relație menită să pună pe jar presa tabloidă, alături de Johnny Depp, unul dintre cele mai grele nume ale Hollywoodului. Relația n-a ținut, dar despărțirea era o mică neplăcere față de nenorocirea ce avea să o lovească din nou.

Johnny Depp (2018 - Profimedia)

CERCUL BLESTEMULUI S-A ÎNCHIS. PROPRIUL COPIL, MORT ÎN PERIOADA PANDEMIEI

Dacă pentru tot ceea ce i s-a întâmplat până atunci mai exista speranța că timpul va atenua durerea, în 2020 Lisa Marie a fost lovită de cel mai îngrozitor lucru care i se poate întâmpla unui părinte: moartea propriului copil. Ben, fiul ei din prima căsătorie, și-a pus capăt zilelor in perioada de vârf a pandemiei. Dărâmată psihic și fizic, vedeta a revenit în casa primului ei soț, Danny Keough, poate singurul bărbat alături de care se pare că a avut o viață cât de cât normală.

Ben Keough Presley (2011 - Profimedia)

Calvarul însă a continuat. Viața haotică și stilul dificil au făcut ca afacerile derulate în numele uriașei moșteniri lui Elvis să intre în colaps. După o viață de chin psihic și suferințe, Lisa Marie s-a trezit și falită. În ultimii ani, potrivit presei americane, datoriile acumulate ajunseseră la 16 milioane de dolari.

Unicul copil al legendarului Elvis a pierdut lupta cu viața pe data de 12 ianuarie, după ce a suferit un stop cardiac. Acest eveniment tragic a avut loc doar la două zile după ce aceasta a participat la prestigioasa gală a Globurilor de Aur și la 3 zile după ziua de naștere a tatălui ei.

Lisa Marie Presley nu ar fi murit din cauza drogurilor - Răsturnare de situație - Raportul medicilor a dezvăluit totul

Mai multe articole despre:
presley kennedy blestem elvis lisa marie morti