AUDREY HEPBURN. Chiar dacă se cunosc multe detalii despre viaţa şi cariera sa, există totuşi şi câteva lucruri prea puţin cunoscute despre Audrey Hepburn. Iată mai jos câteva dintre aspectele mai puţin ştiute despre cea care astăzi este considerată o emblemă a frumuseţii, a farmecului copilăresc şi a eleganţei. Pe scurt, imaginea stilului şi a bunului gust.
Înainte de a deveni actriţă, AUDREY HEPBURN a fost asistentă la un cabinet stomatologic. Actriţa a fost de multe ori complexată de faptul că purta 44 la pantofi. De asemenea, nu era mulţumită nici nasul ei, cu atât mai mult cu cât a primit multe critici privind aspectul fizic din partea mamei sale, lucru pe care ulterior l-a acceptat şi a învăţat să-l folosească în favoarea ei.
După ce a AUDREY HEPBURN a apărut în filmul Breakfast at Tiffany’s cu o pisică, adăposturile de animale au constatat o creştere a cererii de pisici de rasa asemănătoare celei din film. Frumosul terrier al actriţei a fost botezat Mr. Famous.
Două dintre filmele preferate ale actriţei au fost E.T. şi The Princess Bride. La câteva momente după ce Hepburn a primit premiul Oscar pentru Cea Mai Bună Actriţă graţie prestaţiei sale din Roman Holiday (Vacanţă la Roma), aceasta s-a dus la toaletă unde şi-a uitat din greşeală premiul. Din fericire, statueta a fost recuperată la timp, chiar când actriţa se pregătea pentru fotografiile din timpul ceremoniei.
Hepburn a depus un jurământ prin care-şi promitea să nu depăşească 46 de kilograme. Cu excepţia momentelor în care a fost însărcinată, aceasta nu şi-a încălcat niciodată jurământul. Una dintre actriţele preferate ale lui Audrey Hepburn a fost Meryl Streep.