MENIU

Anunţ de ultimă oră despre divorţul Angelinei Jolie de Brad Pitt

<p>Angelina Jolie Brad Pitt</p>

Angelina Jolie și Brad Pitt, unul dintre cuplurile cele mai strălucitoare și mai influente de la Hollywood, vor apela la un judecător privat pentru a păstra divorțul lor departe de ochii publicului, au precizat cei doi într-un comunicat trimis luni CNN, relatează Reuters.

Cei doi actori au ajuns la un acord ca toate documentele și procedurile să devină confidențiale pentru "a apăra drepturile la viață privată ale copiilor și familiei", se menționează în comunicatul comun, potrivit Agerpres.ro.

Avocații celor doi nu au putut fi contactați de Reuters pentru a confirma informația.

Actrița câștigătoare a unui premiu Oscar a înaintat divorțul în septembrie, la Curtea superioară din Los Angeles, invocând divergențe ireconciliabile, potrivit documentelor depuse în instanță. Ruptura a venit brusc, după un incident dintr-un avion privat, când Brad Pitt și-a fi ieșit din fire în fața unuia sau mai multor copii ai cuplului.
 

Mai multe articole despre:
divorţ Angelina Jolie Brad Pitt