MENIU

Alertă de furt de identitate pe grupurile de Facebook. Nu răspundeți SOLICITĂRILOR de acest fel

Metodele de furt de identitate sunt uneori banale, dar surprinzător de eficiente

Atenție la o nouă tentativă de înșelătorie prin furt de identitate pe grupurile de pe rețelele de socializare. Sub anumite pretexte, cei care urmăresc să obțină date personale îi abordează pe diverși membri ai grupurilor, solicitându-le ajutor.

"Aveți mare grijă că vrea să spargă conturi de Facebook. Intră pe profil și vede datele personale, după care trimite un mesaj de resetare a parolei și vă cere să-i dați numărul de telefon," este avertismentul lansat pe un grup de cartier din București (Iubesc Bucurestii Noi).

 
 
În scurt timp, alți câțiva membri ai grupului au semnalat că au fost abordați prin aceeași metodă.

 
 
Un alt membru al grupului a semnalat faptul că și profilul presupusului escroc este furat, deci persoana din partea căreia vin solicitările suspecte este și ea o victimă.
 
 
Pentru orice informații și reclamații legate de atacurile asupra device-urilor puteți accesa pagina Directoratului Național de Securitate Cibernetică.