Adevărata poveste a sultanei Hurrem. Ce a făcut de fapt Roxelana în haremul sultanului..șocant!
Puţine femei au marcat Istoria precum cea care avea să devină celebra sultană Roxelana. A fost un personaj feminin de prim rang, care şi-a clădit singură fiecare etapă a vieţii sale tumultuoase, de la o biată roabă la cea mai temută şi controversată sultană din întreaga istorie a Imperiului Otoman. Puterea şi influenţa sa i-au intrigat atât pe otomani, cât şi curţile regale ale Europei, iar dragostea obsesivă care i-a purtat-o cel mai mare sultan al tuturor timpurilor este un subiect fascinant şi la ora actuală pentru multe persoane. A avut o personalitate mereu surprinzătoare, un şarm magnetic şi o ambiţie indestructibilă, combinate, se pare, cu o înfăţişare de basm, iar aceste calităţi au făcut-o nemuritoare în conştiinţa multor oameni.
Roksolania, o copilă de la poalele Carpaţilor
Imperiul Otoman a ajuns la apogeul dezvoltării sale în perioada în care a fost condus de faimosul sultan Suleiman Magnificul. Campaniile sale militare au adus în interiorul graniţelor imperiului teritoriul Irakului de astăzi, mare parte din Africa de Nord cu Algerul şi Tunisul, Arabia şi Yemenul. În acelaşi timp, otomanii ajunseseră şi o temută forţă navală, cu impresionante flote comerciale şi de război, scrie Descopera.ro.
Sclavele şi sclavii ucraineni erau capturaţi de tătarii din Crimeea, care-i vindeau ulterior negustorilor de sclavi turci. Dintre toţi captivii ajunşi la marea piaţă de sclavi din Istanbul, fetele frumoase erau printre cele mai căutate. Evident, toate sfârşeau drept sclave sexuale, cadâne în haremurile marilor viziri şi demnitari, iar cele mai chipeşe ajungeau în mod sigur în haremul personal al sultanilor.
La fel a fost şi destinul celei care avea să devină sultana Roxelana. Conform surselor istorice din secolele XVI-XVII, precum scrierile poetului polonez Samuel Twardowski, Roxelana, sau Roksolania în unele variante, a fost fiica unui preot ortodox rutean. Este foarte posibil ca numele de Roxelana să provină din Roxolania, o denumire dată de romani încă din cele mai vechi timpuri, ţinuturilor ruseşti şi ucrainene, pe baza faptului că înainte de invazia slavilor, acolo trăiau triburile roxolane ale sciţilor.
La baza acestei supoziţii stă şi faptul că romanii adăugau numelui unui bărbat provenit din ţinuturile roxolanilor titulatura de Roxolanus.
Copila s-a născut în târgul Rohatin (astăzi oraş), situat la 68 kilometri de Lvov, care pe atunci era un mare centru al voievodatului rutenilor, entitate statală care făcea parte din regatul polonez.
Un raid de atac şi jaf al unei hoarde tătărăşti a schimbat pentru totdeauna destinul copilei. Tătarii s-au purtat după tipicul lor de atunci, i-au incendiat satul şi i-au măcelărit familia. Atraşi de frumuseţea ei, au capturat-o cu gândul de a obţine un preţ bun pe ea.
Fata a fost vâdută succesiv mai multor negustori, din Kaffa, un mare centru al comerţului cu sclavi din Crimeea, până în târgul de carne vie din Istanbul. Unele surse susţin că Roxelana ar fi fost vândută direct lui Suleiman pe când acesta servea ca guvernator al Crimeei, înainte de a ajunge sultan. Adevărul istoric încă nu a fost stabilit.
Carieră în serai
Orice fată selectată pentru rolul de amantă a celui mai important om din imperiu trebuia să treacă prin adevărate „cursuri”. Şi nu era deloc garantat faptul că va fi selectată pentru parada finală în care sultanul urma să o aleagă pentru harem. Doar câteva fete, din sute şi mii, ajungeau la statutul de cadână.
Şi lupta de abia din acel moment începea. Ierarhia haremului era una deosebit de strictă, cu legi implacabile, iar fata care dorea să ajungă în cea mai înaltă poziţie, acea de sultană, nu trebuia deloc să se bazeze doar pe înfăţişarea şi nurii săi. Trebuia să aibă simţul politicii în sânge, să-şi aleagă aliatele cu înţelepciune şi să ştie să conducă o intrigă fără să rişte să fie descoperită. Odată intrată în harem, Roxelana a intrat sub observaţia temutei kagia-kadîn, femeia îndrituită să conducă haremul.
Acolo, viitoarea sultană a trebuit să înveţe să coasă, să brodeze, să danseze, să cânte la mai multe instrumente muzicale turceşti, ba chiar să mânuiască marionete şi să spună poveşti. În labirintul social care era haremul sultanului, reuşita Roxelanei a fost una de marcă, dar cu totul diferită de scenariul tipic din sute de telenovele, romane de dragoste şi nuvele îndoielnice care tratează povestea celor doi.
Într-adevăr, Roxelana a devenit cea mai iubită soţie a lui Suleiman, mama copiilor săi şi cea mai apropiată prietenă şi consilier, dar relatările istorice indică un curs al faptelor sensibil diferit de impresia generală lăsată de telenovele. Scenariul omniprezent în seriale TV romane şi nuvele are în centrul său un tânăr sultan de 26 ani, ambiţios şi puternic, care tocmai se urcase pe tron, când, fără veste, ajunge să se îndrăgostească la prima vedere de o tânără captivă în vârstă de 15 ani, răpită din ţinuturi îndepărtate.
Sultanul devine un fel de martor neputincios al apogeului cadânei, care ajunge pe cea mai înaltă treaptă exclusiv pe baza caracterului său intrigant şi răzbunător, alături de temperamentul său sexual şi trupul cu care l-a fermecat definitiv pe sultan.
Născută Anastasia (după unele surse Olexandra) Lisowska, fata a fost denumită Hürrem Sultan (sultana veselă, fericită) odată ce a ales să treacă la Islam şi să intre în harem.
Frumoasă şi nu prea ?
Referitor la frumuseţea sa legendară, părerile pot fi împărţite dacă ţinem cont de descrierile contemporanilor. Succesul câştigat pe baza înfăţişării sale s-a bazat probabil pe contrastul vizual dintre ea şi celelalte femei din harem. Nu avea nimic oriental în ea, nu avea ochii mari, negri şi adânci, pielea măslinie şi talia subţire a turcoaicelor şi arăboaicelor.
Posibil ca pielea sa alb-rozalie, părul blond-roşcat şi formele voluptoase, atât de apreciate de orientali, să fi fost capcanele cu care ambiţioasa ruteancă l-a capturat definitv pe Suleiman Magnificul, cel mai puternic om al acelor timpuri.
„Giovane ma non bella” – „Tânără, dar deloc frumoasă” - comenta în scrierile sale ambasadorul veneţian în anul 1526, - "totuşi graţioasă, cu toate că este scundă de statură"- nota acelaşi ambasador.
Se pare totuşi că inteligenţa sa nativă, dublată de oportunism şi viclenie, a stat la baza succesului său. De fapt, toţi oamenii politici ai vremii cu care a intrat în contact au remarcat inteligenţa sa, şi nu frumuseţea fizică.
Era capabilă să-l întreţină pe sultan cu discursuri captivante şi şugubeţe şi în acelaşi timp să-i dea sfaturi extrem de pertinente în domeniile politicii şi diplomaţiei. În anul 1533, când Roxelana avea deja aproximativ 50 de ani, ambasadorul veneţian Giovanni Navagero nota:
„Maiestatea sa sultanul o iubeşte pe Roxelana atât de mult, încât în toată istoria turcilor nu a existat vreo altă femeie care să se fi bucurat de atât de mult respect şi admiraţie. Se spune că este foarte amabilă, înţeleaptă şi cuviincioasă şi că ea cunoaşte toate dorinţele şi ambiţiile sultanului”.
Dominico Trevisano, un alt diplomat italian la Istanbul, scria în anul 1554 că „Sultanul o iubeşte pe Roxelana atât de mult, încât nu mai vrea să fie cu nicio altă femeie, după cum vorbesc miraţi şi turcii, care se miră astfel de obiceiul sultanului, cu atât mai mult cu cât aceştia caută să se culce cu cât mai multe femei”.
Evident, nu a durat mult până în momentul în care majoritatea turcilor au ajuns să creadă că Roxelana era de fapt o vrăjitoare nemaivăzută, căci nimeni altcineva nu l-ar fi putut subjuga pe cel mai grandios sultan. Până şi europenii ajunseseră să creadă acest lucru pe baza rapoartelor trimise de ambasadorii occidentali la Înalta Poartă.
În anul 1554, Johann Busbek, ambasadorul austriac, nota în scrierile sale că a fost informat despre nişte femei misterioase venite la Istanbul pentru a-i vinte Roxelanei cranii de hiene, despre care se credea că pot fi folosite pe post de afrodisiace foarte puternice (!). „Dar niciuna dintre ele nu a vrut să-mi vândă măcar un singur os, motivând că erau destinate exclusiv sultanei Hurrem care vroia să-l facă pe sultan dependent de ea, iar oasele i-ar fi trebuit la fabricarea unor poţiuni magice”, adăuga convins ambasadorul.
Mulţi dintre supuşii săi turci erau siguri că sultanul lor era obedient Roxelanei deoarece aceasta îl ţinea sub magia şi vrăjile sale. Turcii erau convinşi că ea a fost cea care a orchestrat din umbră scandalurile care au dus la execuţia marelui vizir Ibrahim, cel mai bun prieten al sultanului, precum şi la execuţia lui Mustafa, unul dintre moştenitorii de drept ai tronului şi fiu al unei soţii mai vechi a sultanului.