MENIU

A mers la medic pentru un simplu test Papanicolau, dar consultaţia s-a încheiat tragic

O femeie din Noua Zeelandă a suferit arsuri grave la nivelul vaginului şi ar putea chiar să rămână infertilă, după o procedură medicală greşită.

Tânăra în vârstă de 21 de ani a mers la doctorul ginecolog pentru un simplu test Papanicolau. Specialistul care s-a ocupat de întreaga procedură a folosit însă, din greşeală, acid acetic concentrat 100%.

Din cauza substanţei nediluate, pacienta a suferit arsuri grave la nivelul vaginului şi ar putea chiar rămâne infertilă pentru tot restul vieţii, scrie metro.co.uk.

Femeia a avut nevoie de trei luni pentru recuperare şi a cheltuit nu mai puţin de 1500 de dolari pentru plata serviciilor medicale. În schimb, din partea unităţii medicale unde a suferit teribilul accident, nu a primit decât scuze şu un voucher în valoare de 50 de dolari.

În urma unei anchete s-a stabilit că vina aparţine, de fapt, distribuitorului de produse medicale, care a livrat şi etichetat greşit recipientul în care se afla acidul acetic.