MENIU

Patru obsesii paranoice care îți pot ruina viața: semnalele care ar trebui să îți dea de gândit

Obsesii/ Captură foto

Sunt unele gânduri care nu-ți dau pace pe parcursul întregii zile și probleme la care te gândești în fiecare dimineață când te trezești?

Uneori ai impresia că problema ta este singurul lucru care contează pe lume și întreaga ta viață se învârte în jurul unei idei obsesive?

Unele gânduri pot fi chiar paranoice dacă le dai voie să pună stăpânire pe mintea ta și mai ales dacă le transformi în acțiuni care îți coordonează întreaga existență.

Vreau să plec acasă

Anxietatea socială este un lucru destul de obișnuit, însă unii dintre noi chiar se tem să petreacă mult timp înconjurati de foarte mulți oameni. Persoanele solitare se pot trezi speriate și sufocate dacă sunt nevoite să petreacă mult timp într-o sală plină de oameni străini sau în locuri aglomerate.

Psihologii spun că în spatele acestor fobii se ascunde de fapt teama de a nu fi criticați sau de a ieși în evidență prea mult. Dacă ești o persoană timidă, retrasă și te simți inconfortabil când ești înconjurat de prea multe persoane și abia aștepți să poți pleca din acel loc, e cazul să lucrezi mai mult în privința încrederii în sine.

Ai putea chiar să îți fie teamă să cunoști oameni noi și viața ta amoroasă va avea de suferit. Pentru persoanele ca tine, site-urile de dating online pot fi o bună soluție.

Am rezolvat tot ce aveam de făcut?

Ești genul de persoană care nu uită niciodată agenda acasă și care își face mereu liste atunci când pleacă la cumpărături sau planifică fiecare pas atunci când se apucă de un proiect de amenajare?

Este un lucru util și benefic să fii organizat, însă dacă te trezești că-ți verifici foarte des listele și agenda, dacă în mintea ta este constantă preocuparea de a termina tot ce aveai de făcut și de a nu omite să bifezi niciunul dintre punctele de pe lista ta, acest lucru nu este benefic pentru sănătatea ta mentală.

Dacă te trezești constant noaptea să verifici dacă ai rezolvat o anumită treabă și acest gând nu te lasă să dormi liniștit, ai probleme serioase.

Ai obsesii legate de un anumit lucru

Gândul de a intra la o anumită școală (și doar la aceea) sau de a te angaja într-un anumit domeniu, și doar în acela, pot fi caracteristice unei persoane perseverente și ambițioase.

Dacă însă gândul la acest lucru devine pentru tine o obsesie și gândirea ta este atât de rigidă încât nu poate accepta nicio altă alternativă, este un semn că lucrurile nu sunt tocmai în ordine.

Poate că ești un perfectionist și vrei doar să ai succes în viață, dar dacă nu poți accepta schimbarea sau micile eșecuri, poți degenera într-atât încât să ajungi să-ți faci rău singur.

Sunt suficient de bun?

Este ceva natural să căutăm aprobarea celor din jur, să ne dorim să mulțumim familia și să aducem satisfacție celor dragi prin acțiunile noastre. Dar dacă gândul că nu ești suficient de bun pentru a merita iubirea lor devine chinuitor pentru tine și obsesiv, nu este deloc bine.

Poți ajunge să vezi în orice gest al celor din jur o dezaprobare privind acțiunile tale, te poți înstrăina de apropiați pentru că te compari în permanență cu ei și prietenii tăi îți vor deveni dușmani doar pentru că preferă și alte persoane în compania lor în afara de tine.

Sursă text&foto: Lyla.ro 

Mai multe articole despre:
ganduri obsesive obsesie paranoia