MENIU

10 lucruri pe care ar trebui să le știi despre somn

Se spune că nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim. Același lucru se poate spune și despre somn. În acest domeniu, cercetările au evoluat oarecum siinuos, așa încât aproape tot ceea ce știm despre somn în acest momemtn a fost descoperit în ultimii 25 de ani. Iată 10 dintre cele mai interesante și surprinzătoare informații despre somn pe care poate nu le cunoașteți.

1. Oamenii își petrec 1/3 din viață dormind

Acest lucru depinde și de vârstă, dar în medie este în jur de o treime, ceea ce este destul de mult dacă stăm să ne gândim, potrivit roonesleep.

2. Lipsa de somn ucide mai repede decât privarea de hrană

Niciuna din ele nu este bună, evident, dar acest articol susține că somnul este de fapt mai important decât mâncarea pe termen scurt.

 

3. Se crede că până la 15% din populație este afectată de somnambulism

Aceste date provin de la Fundația Națională a Somnului. De asemenea, este un mit că nu ar trebui să trezești pe cineva care este somnambul.

 

4. 2% din oameni visează doar alb-negru
Înainte de apariția televiziunii color, doar 15% dintre oameni visau color. Oamenii în vârstă visează alb-negru mai des decât cei tineri.

5. Oamenii născuți orbi au vise care implică emoția, sunetul și mirosul, mai degrabă decât văzul. Momentul orbirii din viața unei persoane poate afecta ceea ce visează persoana respectivă. 

6. Persoanele surde folosesc adesea limbajul semnelor în somn
Există multe cazuri în care oamenii au susținut că partenerii sau copiii lor surzi folosesc limbajul semnelor în somn.


7. La 5 minute de la trezire, uităm 50% din vise
După încă 5 minute, uităm 90% din ce ne mai aminteam. Sigmund Freud credea că acest lucru se datorează faptului că visele reprezintă gândurile noastre reprimate și astfel creierul nostru vrea să scape rapid de ele. 

8. Frica nu este principala emoție în coșmaruri
În schimb, cercetătorii au descoperit că cel mai adesea este vorba de sentimente de tristețe, vinovăție și confuzie.

9. Există o legătură directă între pozițiile preferate de somn ale oamenilor și personalitățile lor
Cei care dorm în poziția fetală „pot părea duri, dar au de fapt suflete sensibile”.

10. Oamenii sunt singurele mamifere care amână de bunăvoie somnul
Ce frumos ar fi să fie să te culci oricând și oriunde te-ai afla!

Mai multe articole despre:
somn vise ce stii despre somn studiu