MENIU

Un fost consilier al ministrului Petre Daea nu poate justifica o avere de peste 180.000 euro - Anunțul ANI

Un fost consilier al ministrului Petre Daea nu poate justifica o avere de peste 180.000 euro

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că Mihai Amarandei, fost consilier personal la Cabinetul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, nu poate justifica o avere de peste 180.000 de euro.

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 188.193 euro între averea dobândită şi veniturile realizate de către Mihai Amarandei, în perioada exercitării funcţiei de consilier.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Mihai Amarandei.

În ultima declaraţie de avere depusă în august 2022, Mihai Amarandei a menţionat că deţine şase terenuri (peste 14.000 mp teren agricol şi aproape 4.000 mp intravilan) şi trei case (cu suprafeţe de 276 mp, 245 mp şi 286), având venituri anuale de 80.000 lei. 

Mai multe articole despre:
consilier avere ani justificare