Soția fugarului Daniel Dragomir, înapoi în România după condamnarea definitivă. Ea a mers la Serviciul de Probaţiune
Soția fostului colonel SRI, Daniel Dragomir, a dat cu subsemnatul la Serviciul de Probațiune, spun sursele Realitatea PLUS. Inițial, apăruseră informații că și Zoica Dragomir a fugit din țară împreună cu soțul său. Cei doi primiseră condamnări definitive într-un dosar de corupție.
Zoica Dragomir, soția lui Daniel Dragomir, condamnată la închisoare cu suspendare în acelaşi dosar cu fostul colonel SRI, s-a prezentat la Serviciul de Probațiune pentru a fi luată în evidenţă, a declarat pentru G4Media.ro Daniel Caraman, avocatul acesteia.
Curtea de Apel București a condamnat-o pe Zoica Dragomir, în luna iunie, la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pentru complicitate la trafic de influenţă, iar potrivit procedurilor, ea trebuia să fie luată în evidenţă de Serviciul de Probaţiune. Daniel Dragomir a fost condamnat la 3 ani şi 10 luni cu executare. După decizia instanţei, poliţiştii din Capitală au încercat să pună în executare condamanarea, însă la domiciliile acestora nu a fost găsit niciunul dintre cei doi.