Raport zdrobitor în cazul avocatului din Iași acuzat că și-a aruncat iubita gravidă de la etaj - DOCUMENT
Raport final și zdrobitor în cazul avocatului din Iași care și-ar ucis iubita gravidă. Experții au stabilit că femeia a fost aruncată de la balcon de către Sebastian Felecanu. În acest context al noului raport de expertiză, anchetatorii EXCLUD varianta sinuciderii.
"Acest lucru vine si distruge întreaga aparare (pe care noi o consideram mincinoasă) a lui Felecanu. Proba aceasta era ultima din șirul lung de probe ce îi erau in defavoarea inculpatului. Probabil că vorba din lumea criminalistică “morții vorbesc”, este adevărata. Raportul s-a bazat pe efectuarea unui experiment judiciar si a fost analizata la propriu la microscop", a declarat avocatul Adrian Cuculis.
Sebastian Felecanu, iubitul avocatei Monica Cioată, a fost trimis în judecată. Bărbatul este cercetat pentru omor calificat. Avocatul se află în arest în acest moment, chiar dacă a depus mai multe cereri pentru eliberare până acum.
Anchetatorii au solicitat întocmirea unor profiluri psihologice atât în ceea ce îl priveşte pe avocatul Sebastian Felecanu, cât şi pe victimă, Monica Cioată. Sursele judiciare mai afirmă că expertiza tip analiză comportamentală
Potrivit anchetatorilor, avocatul Sebastian Felecanu se pare că avea grave probleme cu consumul de alcool. Mai mult, și vecinii bărbatului au povestit că în noaptea tragediei, din locuința celor doi s-au auzit țipete. Mai mult, la nici un an după moartea avocatei, și chiar înainte de a fi arestat, Sebastian Felecanu a anunțat public faptul că și-a găsit jumătatea: o studentă la Drept, în anul III.