MENIU

Profesor de la un renumit colegiu din Ploieşti, arestat la domiciliu pentru act sexual cu un minor. Victima are 14 ani

Reclamația a fost depusă de mama fetei

Un profesor de la Colegiul Naţional ”Regina Maria” din Ploieşti este cercetat în arest la domiciliu, fiind suspectat că a întreţinut relaţii intime cu o elevă în vârstă de 14 ani. 

Procurorii, care au făcut percheziţii la domiciliul, dar şi la locul de muncă al bărbatului, au solicitat emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele profesorului, însă instanţa de judecată a respins propunerea, dispunând, în schimb, arest la domiciliu, scrie news.ro.

”La data de 28 februarie a.c., poliţiştii Secţiei nr. 3 de Poliţie Ploieşti au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Ploieşti, la domiciliul, respectiv locul de muncă al unui bărbat de 33 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor. În fapt, bărbatul, în cursul anului 2023 şi până în prezent ar fi întreţinut mai multe relaţii sexuale cu o minoră de 14 ani, din municipiu, cunoscând vârsta acesteia. În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă”, anunţă, vineri, oficialii Poliţiei judeţene Prahova. 
 
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că suspectul este profesor al Colegiul Naţional ”Regina Maria” din Ploieşti, fostul Liceu Pedagogic. El predă educaţie fizică.
 
Adolescenta de 14 ani cu care a avut relaţii intime nu îi este elevă, iar reclamaţia privind relaţia dintre bărbatul de 33 de ani şi fata de 14 ani a fost făcută de către mama adolescentei, care a aflat ce se întâmplă, au precizat surele citate. 
 
Iniţial, în baza probatoriului administrat, profesorul a fost reţinut pentru 24 de ore. Joi, el a fost prezentat Judecătoriei Ploieşti cu propunere de arestare preventivă însă instanţa de judecată a respins solicitarea procurorilor, dispunând, în schimb, măsura arestului la domiciliu.
Mai multe articole despre:
profesor ploiesti arestat viol act sexual