Polițist din Ploiești, cercetat penal după ce a fost acuzat de viol. Cazul a ajuns în atenția IPJ
Scandal în Poliția din Ploiești, după ce în presa locală au apărut informații potrivit cărora un poliţist a fost acuzat de viol. O femeie a depus o plângere penală pe numele aceastuia, reclamând faptul că ar fi fost abuzată sexual. Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Prahova a declanșat o cercetare prealabilă în acest caz.
"În urma apariţiei în spaţiul public a unui articol în care este prezentat modul în care poliţiştii unei secţii urbane de poliţie din municipiul Ploieşti şi-au exercitat atribuţiile de serviciu, în urma unei sesizări a unei femei, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova este abilitat să comunice următoarele: Cu privire la aspectele în cauză, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova a dispus declanşarea cercetării prealabile încă de la momentul luării la cunoştinţă despre aspectele reclamate, urmând a fi stabilită situaţia de fapt, pentru a fi luate măsurile legale în consecinţă", au transmis, joi, reprezentanții IPJ Prahova.
Polițist și pompier, trimiși în judecată pentru viol: copile de 12 ani, abuzate și filmate. Șocant ce au găsit anchetatorii în laptopul agentului
Potrivit sursei citate, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti se află înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol.