MENIU

Alertă în cazul femeii al cărei cadavru a fost ascuns în DORMEZĂ. Principalul suspect ar fi partenerul ei și ar fi fugit din țară- SURSE

Foto ilustrativ

Anchetă extinsă a polițiștilor bucureșteni, în cazul femeii al cărui cadavru, băgat într-un sac de plastic, a fost descoperit ascuns în lada unei canapele, într-un apartament închiriat din sectorul 4. Principalul suspect este chiar partenerul femeii și, potrivit informațiilor primite pe surse de către Realitatea Plus, acesta ar fi fugit din țară, iar polițiștii n-au putut lua legătura cu el.

Potrivit acelorași surse din anchetă, citate de Realitatea Plus, femeia al cărei trupă a fost descoperit în stare avansată de puterfacție, avea circa 30 de ani și se mutase în urmă cu trei luni în chirie, împreună cu partenerul său. De altfel, acesta ar fi principalul suspect în acest caz.

 

Anchetatorii iau în calcul ipoteza ca acesta să-şi fi omorât concubina, după care a băgat-o într-un sac de plastic şi a ascuns cadavrul în lada patului.

 

Bărbatul este căutat în acest moment de forțele de ordine.

 

Descoperirea macabră a făcută, sâmbătă, chiar de către proprietarul apartamentului, care n-a mai primit niciun mesaj de la chiriașă. Când a intrat în locuință, bărbatul a simțit un miros insuportabil și a descoperit cadavrul ascuns în lada patului.

De altfel, și vecinii sesizaseră mirosul greu în scara blocului, dar nimeni n-a anunțat autoritățile.