Ministrul Justiției le-a pus gând rău fugarilor! Gorghiu: Guvernul va face achiziţia sistemului electronic de monitorizare
Procesul de monitorizare a agresorilor va fi operaţional în toată ţara, din anul 2025, a spus, vineri, ministrul Justiției Alina Gorghiu. Ea a arătat, în context, că este foarte preocupată să existe pe viitor un sistem de monitorizare care să ajute la combaterea fenomenului fugarilor. Recent, Gorghiu a declarat că statul român a cheltuit anul trecut peste 10 milioane de lei ca să aducă în ţară persoanele urmărite internaţional.
„Guvernul va aloca resurse financiare şi va face achiziţia acestui sistemul electronic de monitorizare, astfel încât condamnaţii să poată fi monitorizaţi electronic, astfel încât să nu ajungă să aibă statutul de fugari”, a declarat Alina Gorgiu într-o conferinţă de presă susţinută, vineri la Focşani, transmite News.ro.
„De la 1 ianuarie anul acesta, am extins proiectul pilot la încă 20 de judeţe, iar din 2025 acest proces de monitorizare a agresorilor va fi operaţional în toată ţara. Sigur că eu ca ministru al Justiţiei sunt foarte preocupată să avem acest sistem de monitorizare şi pentru combaterea fenomenului fugarilor. Guvernul va aloca resurse financiare şi va face achiziţia acestui sistemul electronic de monitorizare, astfel încât condamnaţii să poată fi monitorizaţi electronic, astfel încât să nu ajungă să aibă statutul de fugari”, a mai spus ministrul.
Ea a precizat că speră ca, până la finalul lunii februarie, Camera Deputaţilor să adopte, decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei privind extinderea ordinului de protecţie la toate cazurile de violenţă şi toate tipurile de agresori.
„Vă informez că în Parlament, în Camera Deputaţilor care este decizională, astăzi când vorbesc cu dumneavoastră, proiectul de lege pe care Ministerul Justiţiei l-a iniţiat referitor la extinderea ordinului de protecţie la toate cazurile de violenţă şi la toate tipurile de agresori, deci repet nu doar în cazul violenţei domestice, şi nu doar în cazul membrilor de familie, este la vot final şi sper eu că, până la finalul lunii februarie, să avem această lege votată în Parlamentul României”, a arătat Gorghiu.