MENIU

Kristof Lajos, "Antrenorul de genii", a crescut în orfelinat. Întâlnire șocantă cu mama biologică

Kristof Lajos,

Informații șocante ies la iveală din trecutul lui Kristof Lajos. Bărbatul care a violat un adolescent de doar 14 ani a crescut la orfelinat și a mărturisit că, atunci când și-a văzut pentru prima dată mama, ”a fost un șoc”. Între timp, tatăl băiatului agresat sexual de Kristof Lajos a făcut dezvăluiri cutremurătoare. În urmă cu doar câteva luni, cel numit ”antrenorul de genii” l-ar fi amenințat pe acesta și i-ar fi spus că el este cel care îi face programul adolescentului pe care îl abuza sexual. Urmează imagini și informații cu impact emoțional! 

Cunoscut ca "antrenorul de genii", Kristof Lajos a mărturisit că și-a petrecut copilăria într-un centru de plasament și că a încercat de nenumărate ori să o caute pe mama sa, însă de fiecare dată a fost respins.

Și tatăl adolescentului de 14 ani pe care Kristof Lajos l-a abuzat sexual a făcut dezvăluiri șocante. Bărbatul susține că ”antrenorul de genii” era cel care îi făcea programul minorului de 14 ani. Îngrijorările tatălui au început să crească după ce ambii băieți ai săi au primit telefoane mobile de la kristof prin care erau controlați. Mama minorului a declarat că a făcut trei plângeri, însă oamenii legii le-au clasat pe toate. Tatăl însă a făcut presiuni la poliție după ce a aflat detalii șocante.

"Din câte am discutat eu, a spus că a fost mângâiat în zona genitală, dar nu ar fi avut relaţii sexuale. Probabil copilul ascunde, îi e ruşine de mine, ca tată", a mărturisit tatăl băiatului agresat.

Acum o lună, după atâtea sesizări, o echipă de polițiști a mers cu tatăl la apartamentul suspectului, unde bănuiau că se află și minorul. Acolo l-au găsit pe copil complet dezbrăcat și așa a început să fie filat Kristof Lajos.

"Am ajuns la el acasă şi, în momentul când eu am ieşit din lift, domnii poliţişti au venit pe scări. În momentul când am ajuns în faţa uşii, el era îmbrăcat sumar, iar copilul era dezbrăcat în pat, în pielea goală", a mai spus tatăl copilului abuzat.

Lajos Kristof a fost ARESTAT! Explicația năucitoare dată anchetatorilor: „antrenorul de genii” susține că se afla într-o stare de somnambulism

Între timp, antrenorul de genii și-a recunoscut fapta în fața anchetatorilor și a ajuns pentru 30 de zile în spatele gratiilor, însă a dat o explicație halucinantă. Acesta ar fi declarat, în mod șocant, că a întreținut relațiile sexuale fără să fie conștient, pentru că se afla într-o stare de somnambulism.