General STS, reţinut pentru trafic de influenţă. A cerut un Audi Q8 sau un BMW X7
Fostul adjunct al şefului STS de pe vremea preşedintelui Ion Iliescu, generalul (r) Florin Mihalache, a fost reţinut de procurorii DNA pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, potrivit unui comunicat al instituţiei coroborat cu surse judiciare.
Tribunalul București a decis, joi seara, ca generalul Mihalache să fie plasat sub control judiciar. DNA poate contesta decizia Tribunalului.
Potrivit DNA, generalul STS (r) i-ar fi cerut unui om de afaceri un Audi Q8 sau un BMW X7 ca să convingă un alt om de afaceri să se renunţe la mai multe litigii comerciale.
“În perioada august 2021 – ianuarie 2021, inculpatul ar fi pretins, în mod repetat, de la administratorul unei societăți comerciale (martor în cauză) inițial un autoturism de lux ulterior contravaloarea acestuia, de 75.000 euro, pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra unui alt om de afaceri cu care martorul avea mai multe litigii comerciale, în scopul stingerii acestora.
Concret, „intervenția” inculpatului trebuia să se finalizeze cu încheierea unei tranzacții privind stingerea tuturor litigiilor aflate pe rolul instanțelor din București și achitarea de către una dintre societățile controlate de omul de afaceri către societatea martorului a unor datorii în cuantum de aproximativ 1.500.000 euro
Pentru a disimula proveniența sumei pe care ar fi urmat s-o primească pentru „serviciile” sale, la data de 06 ianuarie 2022, inculpatul ar fi încheiat cu martorul un contract fictiv de împrumut.
În contextual menționat mai sus, la data de 12 ianuarie 2022, inculpatul ar fi primit cei 75.000 de euro pretinși, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, a arătat DNA
Generalul STS a fost prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Fostul adjunct al şefului STS de pe vremea preşedintelui Ion Iliescu, generalul (r) Florin Mihalache, a fost trecut în rezervă în 2005 de fostul preşedinte Traian Băsescu, o dată cu fostul şef al STS de pe vremea preşedintelui Ion Iliescu, generalul Tudor Tănase.