MENIU

Fostul iubit al Biancăi Drăgușanu, interlopul Alex Bodi, vizat de DIICOT într-o mega-anchetă de proxenetism

Fostul iubit al Biancăi Drăgușanu, interlopul Alex Bodi, vizat de DIICOT într-o mega-anchetă de proxenetism

Procurorii DIICOT Craiova au realizat miercuri, 11 noiembrie 2020, peste 20 de perchezitii intr-un dosar de trafic de persoane si proxenetism. Actiunea DIICOT Craiova, care i-ar viza, potrivit unor surse judiciare, si pe Alex Bodi, fostul iubit al Biancai Dragusanu, dar si pe un locotenent al interlopului Clamparu, Adrian Tamplaru, face parte dintr-o actiune de amploare declansata de DIICOT la nivel national.

Potrivit DIICOT Craiova, la data de 11 noiembrie 2020, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Craiova impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul BCCO Craiova au efectuat un numar de 23 de perchezitii domiciliare, pe raza judetelor Ilfov, Brasov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu si Valcea intr-o cauza vizand destructurarea unui grup infractional organizat specializat in savarsirea infractiunilor de trafic de persoane si proxenetism.

"Din datele existente s-a stabilit, in esenta ca, la scurt timp dupa destructurarea unei grupari conduse de membru marcant al lumii interlope (grupare specializata in traficul de persoane si proxenetism), suspectul in cauza (unul dintre locotenentii lui persoanei mai sus mentionate), in timp ce se afla detinut intr-un penitenciar, in perioada 2008 - 2011, impreuna cu alti trei detinuti au folosit retelele sociale in scopul recrutarii unor tinere care practicau prostitutia si, inducandu-le in eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun (metoda loverboy), fie cu identificarea unui loc de munca avantajos, respectiv profitand de starea lor de vulnerabilitate (situatie materiala precara, naivitate, lipsa de educatie - factori determinanti pentru respectivele tinere in alegerea practicarii prostitutiei), le-au convins sa se prostitueze in beneficiul lor", arata DIICOT.

Potrivit procurorilor, sub coordonarea liderului retelei, s-au pus bazele unei grupari infractionale specializate, in principal, in traficul de persoane, trafic de minori si proxenetism si in secundar in santaj (consecinta a platii unor taxe de protectie).

"Dupa ce au iesit din penitenciar, in scurt timp, la gruparea infractionala au aderat alti 12 suspecti, impreuna cu care au recrutat si alte victime, le-au transportat si adapostit in state occidentale (Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Elvetia), si le-au constrans sa practice prostitutia in favoarea lor, in diverse cluburi de profil. Victimele care, dupa ce erau transportate in strainatate, refuzau sa practice prostitutia erau sechestrate si supuse unor violente extreme (chiar si unor violuri), pentru a fi determinate sa nu mai opuna rezistenta", mai arata DIICOT.

Ancheta mai arata ca in cele mai multe cazuri, victimele au fost tinute in imobile inchiriate de catre liderul gruparii, au fost transportate zilnic la locurile unde erau obligate sa practice prostitutia, erau permanent controlate/supravegheate, iar sumele de bani erau luate in totalitate de membrii gruparii.

In urma cercetarilor, s-a stabilit faptul ca tinerele au fost exploatate cu precadere in cluburi de noapte sau locatii inchiriate pe teritoriul Germaniei, pe raza oraselor Berlin, Bonn, Stuttgart si Frankfurt (Germania), dar si pe teritoriul altor state europene (Italia, Spania, Marea Britanie, Cehia, Elvetia, Austria).

"Unele dintre victime au fost vandute altor traficanti in scopul exploatarii, persoanele care le-au preluat primind si informatii in legatura cu victima, comportamentul acesteia pe perioada cat a fost exploatata, informatii despre familie, toate acestea in scopul de a fi santajata pentru a fi exploatata si controlata cu mai multa usurinta", mai arata DIICOT.

Mai multe articole despre:
alex bodi