MENIU

Fosta iubită a prespusului criminal din Berceni, declarații șocante: M-a bătut crunt, mi-a luat actele și telefonul

Ilie Marcel Șerbuc

Apar acuzații tulburătoare despre principalul suspect în cazul crimei din Sectorul 4 al Capitalei. O fostă iubită a bărbatului a declarat pentru Realitatea Plus că atât ea, cât și fiul pe care îl au împreună erau bătuți de el cu bestialitate. Mai mult, presupusul criminal ar fi amenințat-o că o bagă într-un sac și o aruncă în canal. 

În intervenția în direct de la Realitatea Plus, una dintre fostele iubite ale lui Ilie Marcel Serbuc, suspectul principal in cazul uciderii fetitei de 12 ani din Berceni, a descris modul brutal în care a tratat-o acesta.

"Nu am fost la poliție și nu l-am reclamat pentru că eram amenințată și nu cred că dacă făceam asta ar fi ajuns în spatele gratiilor. După cum a făcut cu altă fată pe care a bătut-o de a nenorocit-o și a fost eliberat, iar apoi i-a dat bani, iar ea și-a retras plângerea.

Eram plecată în Belgia când mi-a spus că mă bagă în sac. Atunci m-a bătut cel mai grav. Eu eram minoră, mi-a luat si buletinul, și telefonul, eu nu aveam cui să mă plâng", a relatat femeia, în exclusivitate la Realitatea Plus.

Descrierea ei se potrivește cu relatarea altei victime a presupusului criminal, care-l descrie tot ca pe un individ extrem de violent, posesiv și imprevizibil.

Între timp, ancheta privind uciderea fetiței de 12 ani, al cărei cadavru a fost ascuns mai bine d e lună într-un apartament din Berceni, bate pasul pe loc. Autoritățile din România au întârziat trimiterea documentelor pentru extrădare, iar mandatul european de arestare nu a ajuns la autoritățile olandeze.