Doctorița care era de gardă când a murit gravida Alexandra are calitatea de suspect. Percheziții în locuințele medicilor
Doctorița care era de gardă la Maternitatea din Botoșani în noaptea în care gravida Alexandra Ivanov a murit pentru că niciun cadru sanitar n-a ajutat-o are calitatea de suspect. Anunțul a venit după ce procurorii au descins la locuințele tuturor medicilor implicați în tragedia care a șocat o țară întreagă.
Procurorii au descins vineri la locuinţele medicilor implicaţi în cazul Alexandra. Medicul de gardă în noaptea tragică are calitatea de suspect, au anunțat procurorii.
Astfel, la data de 01.09.2023, al sediul Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Suceava, s-a procedat la audierea, în calitate de suspect a numitei P.M., în cauza privind decesul pacientei Ivanov Alexandra, pe perioada internării la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, potrivit Monitorul de Botoșani.
„În cadrul acestei proceduri, ce s-a desfâsurat pe durata a sase ore, dupà ce i-au
fost aduse la cunostinţă suspectei drepturile şi obligaţiile aferente, aceasta a formulat apărări, raportat la acuzaţiile aduse, susţinerile urmând a fi analizate în contextul întregului ansamblu probatoriu”, au afirmat procurorii suceveni, care au preluat dosarul.
Aceştia au dispus efectuarea unei expertize medico-legale care să clarifice circumstanţele şi împrejurările decesului Alexandrei Ivanov.
„Tot în cursul zilei de vineri au fost puse în executare un număr de 3 mandate de percheziţie domiciliară, emise la solicitarea procurorului de caz, de catre judecătorul de drepturi şi libertăţi competent, vizând imobile cu destinaţie personală şi profesională, aparţinând persoanei vizate de anchetă şi martorului ce a avut calitate de medic curant, find ridicate înscrisuri şi sisteme informatice relevante”, a transmis Compartimentul de informare si relatii publice din cadrul Parchetului de pe lângà Curtea de Apel Suceava.
De asemenea, procurorii au cerut mai multe expertize din partea Colegiului Medicilor, Ordinului Asistenţilor Medicali, DSP şi Spitalul Judeţean.
Dupã preluarea dosarului de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava au fost audiate 13 persoane, respectiv: părinţii, soţul, fratele persoanei decedate, care s-au constituit părţi civile în cauză, personalul medical care era de serviciu la data respectivă, medicul curant şi celelalte paciente internate în acelaşi salon, urmând a fi analizate şi coroborate aceste probe în cel mai scurt timp posibil, în vederea soluţionarii cauzei cu celeritate.
„Facem precizarea cã efectuarea în continuare a urmării penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului şi care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovâţie”, au mai precizat procurorii suceveni.
Alexandra Ivanov, în vârstă de 25 de ani, a murit pe 18 august, la nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi ajunsese, joi seară, în jurul orei 23.30, la spital cu ambulanţa după ce a acuzat dureri şi hemoragie. Ea era mama a încă trei copii.