MENIU

EXCLUSIV - DOCUMENTELE care devoalează MAFIA de la Transporturi. Fami(g)lia de la CNAB, decapitată! Atacurile murdare la adresa acționariatului DETACO, demontate chiar de DNA

Mai multe documente care dovedesc, negru pe alb, implicarea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a directorului CNAB, George Dorobanțu, și a unor acționari ROMPREST într-o afacere cu iz penal care păgubește chiar statul român sunt puse la dispoziția opiniei publice pentru corecta informare și pentru contracararea unor acuzații lipsite total de fundament, al căror scop este denigrarea acționariatului companiei DETACO LTD și încercarea de a influența instanțele de judecată cu privire la litigiile aflate pe rol între DETACO LTD și ROMPREST prin care acționarul DETACO își cere drepturile conform Actului constitutiv al companiei. În plus, însăși Direcția Națională Anticorupție face lumină în acest caz în care se încearcă defăimarea unei entități care luptă pentru binele public.

Apariția Ordonanței DNA de începere a urmăririi penale împotriva fostului director general al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) privind prelungirea contractelor de închiriere a spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni a răscolit din nou mușuroiul corupției din Ministerul Transporturilor și din Compania Națională Aeroporturi București. Afacerea cu o miză de zeci de milioane de euro, devenită o ţintă pentru un grup restrâns de oameni, cu interese absconse, a readus în atenție nume asupra cărora planau deja acuzații grave de corupție. Directori şi şefi de servicii, cei mai multi dintre ei fiind uniți prin grade de rudenie sau prietenii apropiate, încearcă, prin orice mijloace, unele cu iz penal, să pună mâna pe sume colosale! Deși sunt angajați ai statului român, aceștia se dovedesc a fi verigi de legătură între interese private. Dincolo de acest răsunător dosar al spațiilor comerciale, una dintre mize o reprezintă acțiunile CNAB în ROMPREST.

DETACO LTD, transparență totală pentru corecta informare a opiniei publice – Direcția Națională Anticorupție, răspuns ferm

 

Atacurile false și repetate orchestrate de gruparea de la Transporturi/ROMPREST ce au ca singur scop lansarea în spațiul public a unei impresii total greșite cu privire la acționarul DETACO au fost demontate, negru pe alb, în litera legii, de organe abilitate, într-un răspuns al Direcției Naționale Anticorupție.

 

Președintele companiei DETACO LTD, Paul Păcuraru, a făcut o adresă către DNA (Direcția Națională Anticorupție, n.r.) pentru a demonta acuzațiile fără fundament aduse în spațiul public, al căror singur scop este acela de a induce în eroare opinia publică. Potrivit răspunsului primit din partea Direcției, persoana fizică și cea juridică nu au nicio calitate în dosar.

 

Atașăm răspunsul DNA la solicitarea DETACO LTD din 12 aprilie 2023:

 

 

Afaceri murdare și presiuni inimaginabile făcute cu girul unor reprezentanți ai statului român – cum se încearcă preluarea ostilă a unei societăți comerciale

 

Realitatea.net face lumină și publică toate documentele care dovedesc ilegalitățile comise și presiunile făcute în acest caz și demontează, astfel, speculațiile din spațiul public privind această afacere murdară în care sunt implicați reprezentanți ai statului român. Justiția trebuie să își spună cuvântul și este necesar să facă uz de toate pârghiile pentru a opri această operațiune de preluare ostilă a unei societăți comerciale în care se împletesc interese economice și politice.

 

Când 10% din acțiuni fac diferența între FURT cu complicitatea statului și binele public, în slujba cetățeanului

 

Compania Aeroporturi, condusă de George Dorobanțu, are 10% din acțiuni, însă alți doi acționari, aflați de ani de zile în conflict, dețin aproximativ 45%. Pentru a decide în ROMPREST, cele 10% din acțiuni sunt vitale. În acest moment, actualul Director General al CNAB, George Dorobanțu, împreună cu Directorul Financiar, Augustin Duțulescu, și cu secretarul de stat care răspunde de aviație, Bogdan Mândrescu, încearcă acapararea, în favoarea Europrest, a acționariatului CNAB, chiar prin intermediul ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

 

Caracatița penală de la Aeroporturi – fami(g)lia care împarte parte își face

Pentru a înțelege încrengăturile cu iz penal din Compania de Aeroporturi, iată un mic istoric al rețelei:

 

La finalul anului 2021, George Dorobanţu a fost numit Director General al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Câteva luni mai târziu, Augustin Duțulescu a ajuns Director Financiar în aceeași companie. Cei doi se cunosc din 2017, când Dorobanțu era consultantul unei firme care se ocupa cu restructurarea TAROM, iar Duţulescu era director financiar al TAROM. Au lucrat atât de bine la TAROM că încă nu a ieșit de sub spectrul falimentului, TAROM fiind o vacă de muls pentru cei aflați la putere.

 

Pe Aeroportul Otopeni, serviciile comerciale se derulează prin două companii, în urma unui contract semnat pe vremea când Director Comercial al aeroportului era Ștefan Țonea. Acesta a părăsit funcția la scurt timp și s-a angajat chiar la una dintre firmele cu care lucrează aeroportul, un fapt profund imoral, dacă nu ilegal. În plus, cumnatul lui Țonea este actualul Director Financiar al CNAB, Augustin Duțulescu. Iar sora lui Țonea, soția lui Duțulescu, este la rândul ei angajată ca șef de serviciu la CNAB.

 

Dorobanțu a sprijinit numirea lui Duțulescu în poziția de Director Financiar, cei doi fiind prieteni din 2019. Duțulescu este la rândul său prieten cu Mândrescu din perioada în care acesta era Director General al CNAB, iar Duțulescu șef al departamentului de Control Financiar Preventiv, numit de Mândrescu în această funcție.

 

Dorobanțu - Mândrescu - Duțulescu, trio-ul de la butoane

 

Trio-ul Dorobanțu – Mândrescu - Duțulescu a lucrat la vânzarea către Europrest a acțiunilor pe care le deține CNAB în cadrul ROMPREST. Și asta, cu voia ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu!

 

Documentele pe care le vom prezenta arată clar ilegalitatea în care se scaldă Europrest, unul dintre acționarii ROMPREST, cât și conducerea Ministerului Transporturilor și a Companiei Naționale Aeroporturi București.

 

În Actul Constitutiv al ROMPREST se spune clar că dacă CNAB dorește să transfere toate sau o parte din acțiunile sale, trebuie să transmită întâi o notificare către ceilalți acționari în care să precizeze intenția de transfer, prețul și celelalte condiții ale transferului propus. După această notificare, fiecare dintre acționari are dreptul să achiziționeze, proporțional cu acțiunile pe care le deține în ROMPREST, o parte din acțiunile oferite de CNAB. Cu alte cuvinte, ceilalți acționari au drept de preemțiune.

 

În pofida a ceea ce este scris în Actul Constitutiv, în 28 ianuarie 2022, Europrest i-a trimis lui George Dorobanțu, șeful CNAB, o scrisoare de intenție privind achiziționarea pachetului de 10% pe care Compania Aeroportului o deține la ROMPREST.

 

 

 

În loc să dea un răspuns ferm, care ar fi respectat Actul Constitutiv al companiei de salubritate ROMPREST, respectiv acela că, pentru o asemenea acțiune, CNAB trebuie mai întâi să ia o decizie privind vânzarea acțiunilor și să înștiințeze toți acționarii, George Dorobanțu face o mișcare incredibilă, prin care dezvăluie și implicarea la un nivel mult mai înalt.

 

Într-un e-mail pe care îl trimite în data de 2 februarie 2022 către Augustin Duțulescu, Directorul Financiar al CNAB, directorul Companiei Aeroporturi îl informează de existența unei scrisori de intenție privind cumpărarea acțiunilor pe care compania le deține la ROMPREST și, ATENȚIE!, îl roagă pe Directorul Financiar să păstreze secretă informația deoarece intenția este cunoscută doar la nivelul său și al cabinetului ministrului!

Mai mult, George Dorobanțu răspunde administratorului Europrest, Cătălin Sănduloiu, că a luat act de scrisoarea de intenție privind achiziționarea pachetului de acțiuni deținut de CNAB la ROMPREST și îl informează că se are în vedere începerea unei analize cu privire la oportunitatea menținerii calității de acționar. Inclusiv acest răspuns conține o ilegalitate deoarece șeful CNAB trebuia să informeze toți acționarii de această intenție.

 

 

 

Compania Națională Aeroporturi București, văduvită de milioane de lei. Cum a fost lucrată din interior

 

Între timp, în cadrul companiei ROMPREST s-a convocat o ședință în care să se discute despre plata dividentelor catre acționari. O parte dintre ei, DETACO, cerea distribuirea acestora, iar o parte, Europrest, nu era de acord cu plata dividentelor. În acest fel, decizia era a CNAB, unde membru cu vot decisiv este Dorobanțu. El nu a fost de acord, însă, cu plata dividentelor! Altfel spus, Dorobanțu – reprezentant al statului, nu era de acord ca propria entitate, CNAB, să primească o sumă de ordinul milioanelor de lei, în condițiile în care compania are credite de aproximativ 100 de milioane de euro.

 

Și asta, în condițiile în care, încă din 2021, DETACO Ltd. a trimis notificări, în mod oficial și repetat, către Compania Națională Aeroporturi București, cerându-i să își respecte angajamentele luate ca acționar al ROMPREST, adică să asigure respectarea drepturilor Statului român ce derivă din calitatea de acționar. Printre ele, evident, și dreptul de a primi dividende. Solicitările, absolut logice și legale, au fost ignorate de către conducerea Companiei Aeroporturi și a fost văduvită, astfel, chiar din interior, de milioane de lei din dividende.

 

ROMPREST NU a distribuit dividende din anul 2007 deoarece CNAB, prin reprezentanții săi legali, s-a abținut în toate adunările generale ale acționarilor având pe ordinea de zi votarea distribuirii de dividende, facilitând acționarilor Europrest și Premium (controlați de Mihai Andrei Drăcea) să obțină hotărâri favorabile doar lor.

 

Din analiza efectuată asupra situațiilor financiare ROMPREST, se poate observa că profitul ROMPREST nu a fost utilizat de ROMPREST pentru investiții sau pentru achitarea datoriilor, ci a avut ca destinație, aprobată de acționarii Europrest, Premium și CNAB, acoperirea cheltuielilor nedeductibile ale societății, respectiv cumpărarea de servicii de consultanță și acordarea de prime.

 

De exemplu, în situația în care reprezentanții CNAB ar fi votat în cadrul Adunării Generale a Acționarilor distribuirea de dividende aferente anilor 2016-2020, Compania Aeroporturi ar fi încasat suma de aproape 9 milioane de lei. Numai că, prin acțiunile lor, reprezentanții CNAB au creat o pagubă statului român de aproape 2.000.000 de Euro.

 

Relevante sunt și hotărârile Adunărilor Generale Ordinare a Acționarilor  ROMPREST din perioada 2017-2022, în cadrul cărora reprezentanții CNAB au votat abținerea de la distribuirea de dividende, abținerea de la demiterea conducerii frauduloase ROMPREST și au aprobat situațiile financiare ROMPREST cu majorarea cheltuielilor nedeductibile din repartizarea profitului în rezultat reportat. Doar într-un singur an, conducerea ROMPREST a efectuat cheltuieli nedeductibile de circa 10 milioane de Euro, în detrimentul acționarilor.

 

Toate acestea se întâmplă în timp ce reprezentanții legali ai CNAB sunt în conflict de interese  - ei dețin concomitent funcții de conducere și în administrația Companiei Aeroporturi, dar și în cea a ROMPREST.

 

De menționat faptul că societatea ROMPREST ar fi putut întreprinde demersuri legale în instanță în procesul cu Primăria Sectorului 1 legat de “criza gunoaielor” dacă nu ar fi fost delapidată prin contracte fictive și plăți nejustificate.

 

De altfel, în 4.03.2022, DETACO LTD a trimis o notificare către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin intermediul căreia evidențiază activitatea frauduloasă și managementul defectuos al conducerii actuale a companiei ROMPREST Service S.A. din care face parte și reprezentantul CNAB, instituție a cărei supraveghere revine în sarcina lui Sorin Grindeanu. Nu a primit, însă, niciun răspuns. (Notificarea poate fi consultată la finalul materialului.)

 

 

 

 

 

Paul Păcuraru demontează atacurile veninoase din presă – cum se inventează plângeri penale “fără număr”. Gruparea ROMPREST, devoalată!

 

Toate firele acestei încrengături, respectiv cârdășia dintre reprezentanți ai statului și acționari ai ROMPREST, sunt devoalate de documente și fapte. Încercarea de a acoperi relația profund coruptă dintre reprezentanții Ministerului Transporturilor, Companiei Naționale Aeroporturi București și gruparea care controlează ROMPREST -  Bogdan Adimi, Orlado Valache și Mihai Drăcea, prin deschiderea unor fronturi false, este demontată de către Paul Păcuraru, președintele companiei DETACO Ltd, companie care deține 42,6916% din ROMPREST.

 

Paul Păcuraru acuză gruparea Adimi – Valache – Drăcea de o multitudine de ilegalități și spune că nu a fost niciodată interesat de acțiunile CNAB.

 

Referitor la afirmaţiile mincinoase formulate de numitul Bogdan Adimi, cunoscut în calitatea sa de şofer al domnului Walter Florian, cel care a formulat mai multe denunţuri (Iorga Moraru, Răzvan Murgeanu), dar şi denunţul împotriva domnului Walter pentru a ajunge în această manieră la conducerea COMPANIEI ROMPREST, persoană care deţine în prezent calitatea de suspect în dosarul nr. 571/P/2019 instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie – al cărui prejudiciu record se ridică la 944.575.696 lei, fiind cercetat totodată în cadrul mai multor dosare penale pentru constituirea unui grup infracţional organizat DIICOT – 4284/P/D/2021 având ca scop delapidarea COMPANIEI ROMPREST prin încheierea mai multor contracte fictive, consider că aceste afirmaţii nu au nici o legatură cu realitatea evenimentelor, fiind formulate cu scopul evident de a distrage atenţia publicului de la dosarele în care numitul Bogdan Adimi este cercetat penal şi activitatea frauduloasă care o desfăşoară în calitate sa de Vicepreşedinte al Companiei Romprest Service SA.

Această grupare din care face parte numitul Bogdan Adimi doreşte divizarea şi preluarea controlului firmei Detaco LTD pentru a-şi asigura controlul suprem asupra conducerii Romprest şi pentru a putea astfel ascunde toate dovezile care îi pot incrimina în legătură cu activitatea frauduloasă pe care au desfăşurat-o până în prezent.

De când am preluat acest pachet de acţiuni, gruparea care se află la conducerea Romprest a achitat către numeroase case de avocatură sute de mii de euro (aproximativ 1 milion de euro anual) din banii Companiei Romprest pentru inventarea unor plângeri penale, atât la adresa mea, cât şi a familiei mele, cu unicul scop de a le folosi în dosarele civile (litigiile dintre Detaco LTD şi Romprest) pentru a încerca inducerea în eroare a completelor de judecată, contrar soluţiilor de clasare care au fost pronunţate în majoritatea dosarelor penale.

Familia Păcuraru NU a încercat să preia prin falsuri, abuzuri, şantaj, intimidare şi violenţă conducerea executivă Romprest. Din anul 2017, gruparea care controlează Romprest, formată din şoferul Bogdan Adimi, Orlando Valache - numit în funcţie de Radu Budeanu, Duca Ghenoiu, Iancu Toader, avându-l ca beneficiar real pe Dracea Mihai, a blocat în toate AGOA numirea Preşedintelui CA şi a unui administrator, funcţii de care acţionarul Detaco LTD trebuie să beneficieze conform actului constitutiv. Astfel, gruparea a constituit o majoritate abuzivă în vederea protejării intereselor personale şi adoptării unor hotărâri în cadrul adunărilor generale care să ducă la obținerea unor avantaje proprii în detrimentul interesului societar şi al voinței tuturor acționarilor, cu scopul evident de a-și ascunde acțiunile ilicite săvârșite în vederea devalizării patrimoniului societății Romprest. Concret, în cadrul unei adunari generale Romprest din data de 27-28 iulie 2020, mandatarii Detaco LTD, constrânşi de faptul că punctele de vedere exprimate în cadrul şedinţei nu sunt luate în considerare, nu sunt consemnate în PV, avocaţii subscrisei fiind ameninţaţi cu bodyguarzii şi de faptul că au fost excluşi din AGOA, au consemnat un PV în care a fost prezentată situaţia pe care au întâmpinat-o, iar mai apoi acest PV a fost depus la ONRC. Prin sentinţa civilă cu nr 19642/3/2020/a1 instanţa a admis şi a dispus înregistrarea menţiunilor solicitate prin cererea înregistrată la ONRC sub nr. 359614/31.07.2020. La finalul litigiilor aflate pe rol la acel moment, Curtea de apel Bucureşti în dosarul nr. 20711/3/2020 constată nulitatea ambelor hotărâri AGOA Romprest, (cea ţinută de către Detaco LTD, DAR ŞI AGOA ţinută de gruparea Romprest), judecătorii constatând astfel abuzurile săvârşite de către aceştia şi modalitatea în care adoptă hotărâri în interes personal. Acestea sunt de fapt pretinsele documente false pe care gruparea le tot invocă, încercând să lase în spaţiul public un dubiu cu privire la acţiunile familiei Păcuraru.

Cu privire la afirmaţiile de şantaj, care sunt total NEADEVĂRATE, această grupare prin intermediul mai multor interpuşi a încercat să creeze o aparenţă, să formeze un context pe care să-l transpună în mai multe plângeri penale (având ca obiect şantaj) cu privire la acţiunile pe care le deţint ceilalţi acţionari la Romprest. Radu Budeanu, în anul 2020, l-a căutat pe tatăl meu, Maricel Păcuraru, de multe ori, au avut multe întâlniri în care acesta i-a spus că vrea să vândă pachetul de acţiuni pe care îl deţine la Romprest prin intermediul firmei Premium Management. Nu a dat curs acestor oferte, familia Păcuraru nu a fost interesată de achiziţionarea altui pachet de acţiuni la Romprest, deși domnul Budeanu a făcut o ofertă cu drept de preempţiune. Am considerat întotdeauna că se va face dreptate în instanţă.

Totodată, ţin să precizez că nu am fost niciodată interesat de acţiunile CNAB, nu am formulat nicio ofertă şi nu am iniţiat nicio discuţie în acest sens, din contra, am semnalat şi notificat încă de la început, prin intermediul executorului judecătoresc şi avocaţilor faptul că statul Român prin CNAB trebuie să îşi apere interesele, să se implice activ în managementul companiei, să verifice activitatea administratorilor numiţi, să solicite informaţii, să încaseze dividende. Acest lucru a fost însă refuzat de către toţi cei aflaţi la conducerea CNAB.

De asemenea, am notificat toate instituţiile de forţă din Romania şi am arătat, cu probe, faptul că Statul Roman prin CNAB refuză încasarea unor sume colosale care se fac venit la bugetul de stat în cuantum de 15.395.866,9 Ron prin aprobarea distribuirii de dividende. De aici, concluzionand, Directorul CNAB de la acea vreme, Dorobanţu George Dumitru, neputând justifica toate aceste lucruri, a ales să formuleze un denunţ pentru a distrage atenţia asupra faptului că în realitate se află în negocieri directe din 28.01.2022 pentru vânzarea acţiunilor tocmai cu gruparea aflată la Romprest prin Bogdan Adimi. În acest sens am formulat o plângere penală 276/P/2022 CNAB. Toate aceste demersuri au fost realizate de subsemnatul înainte de orice sesizare formulată de domnul Dorobanțu. De fapt, deranjat de faptul ca l-am atenţionat cu privire la activitatea nelegală şi frauduloasă care se desfăşoară la compania al cărui acţionar este, reprezentantul Statului Român a ales să-şi mascheze complicitatea formulând o plângere invocând faptul că se simte şantajat. Toate acestea au fost gândite de către gruparea aflată la conducerea Romprest deoarece de la momentul la care am cumpărat firma Detaco LTD, am devenit un acţionar incomod pentru cei care au delapidat Romprest, prin prisma actului constitutiv unde Detaco LTD beneficiază de funcţia Preşedinte CA, Director General. Cu titlu de exemplu, am adresat întrebări CA Romprest cu privire la sumele cheltuite de ordinul milioanelor din fondurile societăţii (cheltuieli fictive) pe care le-au folosit pentru inducerea în eroare a Sectorului 1  atunci când au cerut majorarea tarifelor, la care pâmă în prezent nu am primit răspuns.

DAMIR DINAMIC SIMBOL SRL 929.465 Ron

MC TEAM IMPORT EXPORT SRL 2.043.702 Ron

Europlus Construct SRL 4.834.784 Ron

PRIMUS ART CONS SRL 14.473.325 Ron

RCV GLOBAL GROUP SRL 349.085 Ron

sunt doar câteva din firmele aflate sub influenţa grupării care controlează Romprest, prin persoane interpuse. Spre exemplu, în anul 2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a început cercetările faţă de Vladimir şi Daniel Paloş şi firma RCV GLOBAL GROUP SRL. Procurori PCAB supraveghează şi coordonează cercetările efectuate într-o cauză penală de către lucrători din cadrul Poliţiei Sector 1 Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice faţă de suspecţii Vladimir Paloş, Daniel Paloş, Cristiana Cochirlea şi Alin Ionescu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală, ambele în formă continuată. ”Potrivit anchetatorilor, Vladimir şi Daniel Paloș – tată şi fiu -, în calitate de asociaţi şi administratori de drept şi de fapt ai SC RGG SRL, au înregistrat în perioada 2010 – 2014, cu sprijinul contabilei Cristiana Cochirlea, achiziţii fictive de bunuri/prestări servicii provenind de la SC SBP SRL, administrată de Alin Ionescu”. Totodată, Paloș Vladimir este socrul administratorului Romprest – Răzvan Duca-Ghenoiu", spune Paul Păcuraru, președintele Detaco LTD.

Președintele Detaco LTD. îi răspunde în declarația sa inclusiv lui Bogdan Adimi, un personaj extrem de controversat, vârful de lance al ilegalităților în cazul ROMPREST.

 

Trecutul tumultos al lui Bogdan Adimi

 

Acționarul Europrest are un trecut tumultuous. Adimi este acuzat că face parte din grupul infracțional organizat care a prejudiciat statul cu aproape 200 de milioane de euro, un jaf de mare amploare, bani care au fost delapidați în interes propriu. Adimi a fost audiat în repetate rânduri la Direcția Națională Anticorupție și la DIICOT, fiind recunoscut drept un apropiat al lumii interlope.

 

Chiar și Clotilde Armand, edilul Sectorului 1, făcea trimitere în timpul scandalului privind salubrizarea sectorului la metodele de lucru ale grupării Adimi: „Am fost urmărită și fotografiată de cei care au impresia că voi fi speriată și că voi plăti bani grei pentru niște servicii nelegale și inexistente. Sunt angajați care au intrat în biroul meu pentru a înregistra ilegal ce spun și au transmis mercenearilor de presă conversația”.

 

Jurnaliștii de la Evenimentul zilei publicau, acum doi ani, mărturia unui apropiat al lui Bogdan Adimi în care se spunea că Adimi le-a spus angajaților ROMPREST că este colaborator al DNA și că a lucrat cu SRI.

 

“Odată, Adimi și Razvan Duca ne-au arătat că au pe telefon numărul personal al lui Coldea și ne-au zis că pot să îl sune oricând să îi ceară ajutorul. În aceeași întâlnire, Adimi ne-a spus că lucrează cu o procuroare de la DNA Ploiești care i-a luat locul lui Portocală și că a făcut mai multe denunțuri și că el o să aresteze mai mulți oameni importanți în luna septembrie. Ne-a propus și nouă să mergem la DNA, să facem denunțuri ca să ne ajute după ce o să preia el compania. De mai multe ori, Adimi se lăuda că este nepotul lui Kovesi, că are relații la DNA și este foarte periculos. Se lăuda ca el l-a arestat pe Murgeanu și pe Max Bălășescu și că el este colaborator și poartă tot timpul fire pe el".

 

_________________________________

DETACO LTD a trimis o notificare către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin intermediul căreia evidențiază activitatea frauduloasă și managementul defectuos al conducerii actuale a companiei ROMPREST Service S.A. din care face parte și reprezentantul CNAB, instituție a cărei supraveghere revine în sarcina lui Sorin Grindeanu - TEXTUL INTEGRAL:

Mai multe articole despre: