Decizie radicală. Ce a cerut soțul polițistei care l-a înșelat cu șeful de post - VIDEO
Decizie radicală a bărbatul care și-a prins soția, polițistă, în timp ce-l înșela cu șeful de post dintr-o localitate argeșeană. Scandal, cu elemente de comedie neagră, a făcut vâlvă în presă, după ce soțul încornorat a chemat mascații ca să-i scoată din secție pe cei doi.
Soțul care și-a care și-a filmat soția în brațele șefului de post din localitatea argeșeană Schitu Golești și a sunat la 112 a cerut divorțul, precum și custodia copilului
Bărbatul le-a solicitat judecătorilor să ia în discuție exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței minorului rezultat din căsătorie la domiciliul tatălui, precum și pensie de întreținere, scrie Ziarul de Argeș.
Acțiunea a fost depusă la 5 zile după uriașul scandal, care a debutat în momentul în care bărbatul și-a filmat soția și șeful ei în ipostaze intime și s-a încheiat cu chemarea mascaților
La fața locului au ajuns polițiștii din Câmpulung Muscel, însă cei doi amorezi au refuzat să deschidă ușa.
În paralel, IPJ Argeș desfășoară o anchetă internă referitoare la relația celor doi oameni ai legii, consumată într-un birou al secției de poliție, în seara zilei de 20 aprilie.