Cum a încercat să îi mintă pe anchetatori bancherul Ghețea, judecat pentru ucidere din culpă: ce arată expertiza
Accidentul s-a produs în data de 5 iunie 2022, în Hârșova, și a fost provocat din vina bancherului, spun procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, care l-au trimis în judecată.
În accident au fost implicate trei mașini: un autoturism Audi condus de Ghețea, un Volkswagen condus de o femeie și o mașină Dacia Logan la volanul căruia se afla un bărbat. În ultima mașină era pasager și Cătălin Andrei (54 de ani), care a murit urma impactului, la locul accidentului.
Rechizitoriul procurorilor arată că, imediat după accident, bancherul a încercat să îi inducă în eroare pe anchetatori.
"Inculpatul a formulat o declarație care a fost consemnată de către organul de urmărire penală în cadrul unui proces-verbal, declarație în care acesta a descris modul de producere al accidentului, prin faptul că autoturismul condus de el circula regulamentar, iar autoturisimul marca Volkswagen a intrat pe sensul său de deplasare și l-a acroșat. A declarat că în urma coliziunii airbag-urile autoturismului condus s-au deschis, moment în care nu a mai văzut absolut nimic. După coliziunea cu autoturismul Volkswagen și declanșarea airbag-urilor, aproape imediat, a simțit o lovitură mult mai puternică. La câteva minute după accident a ieșit singur din autoturism și a observat că se produsese o coliziune frontală între autoturismul condus și un autoturism marca Dacia", a declarat, conform rechizitoriului, bancherul.
Expertiza în cazul accidentului mortal provocat de bancherul Radu Ghețea a fost făcută publică: care a fost, de fapt, cauza?
De altfel, și când i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect și-a menținut aceeași declarație, însă când i s-a adus la cunoștință calitatea de inculpat, s-a folosit de dreptul la tăcere, scrie presa.
Experții care au efectuat dinamica producerii accidentului au stabilit însă altceva, coroborat și cu declarațiile martorilor, dar și pe baza planșelor criminalistice, făcute de polițiști la locul accidentului.
„Pe sensul de mers Hârșova - Constanța se deplasa autoturismul VW Golf, iar în spatele său, având aceeași direcție de mers, se deplasa autoturismul Dacia Logan. Vitezele acestor autoturisme nu pot fi calculate cu precizie pe cale analitică, dar se poate aprecia că acestea se deplasau cu o viteză situată în limita vitezei maxime legale, de 50 kilometri/oră. După ce a trecut de intersecția cu strada Horia, conducătoarea autoturismului VW Golf a fost surprinsă de intrarea pe sensul său de mers, a autoturismului Audi, condus de numitul Ghețea Radu-Grațian, care se deplasa pe sensul de mers Constanța-Hârșova. Nu se cunoaște motivul pentru care conducătorul autoturismului Audi, a intrat pe contrasens, peste linia continuă care separă sensurile de mers, dar, cel mai probabil, conducătorul acestuia desfășura activități care i-au distras atenția de la condus sau a adormit", a arătat expertul tehnic Anton Lucaciu.