Aproape 300.000 de euro furați din casa unei bătrâne dintr-un sat din județul Arad
Aproximativ 300.000 de euro ar fi fost furați dintr-un seif aflat în casa unei femei de 87 de ani, din localitatea Pâncota, județul Arad.
Presupusul furt a fost raportat de un bărbat de 59 de ani din localitate. El a relatat că persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința mamei sale, de unde ar fi sustras o suma de bani.
„Din cercetări a reieșit că o persoană mascată ar fi pătruns, prin efracție, în imobilul în cauza unde, adresând amenințări verbale cu acte de violență femeii de 87 de ani, i-a cerut să îi indice locul unde se află banii. Autorul, prin forțarea unui seif, ar fi reușit să sustragă suma de aproximativ 300.000 de euro, așa cum reiese din declarațiile persoanei vătămate”, a declarat reprezentanta IPJ Arad.
Se pare că suma de bani din seif ar fi aparținut unui membru al familiei octogenarei.
Polițiștii Serviciului de Investigațîi Criminale efectuează cercetări într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Astfel de spargeri au mai avut loc în ultimii ani. În luna aprilie a anului trecut, din sediul unei firme din Cicir a fost furat un seif metalic în care se aflau aproximativ 160.000 de euro. În 2018, în luna martie, un seif în care erau aproximativ 40.000 de euro a fost furat din incinta unei case de schimb valutar situată pe rază orașului Chișineu-Cris. Gruparea care a dat spargerea a ajuns pe mâna oamenilor legii, nu înainte însă de a mai comite un furt, la Halmagel, de unde a sustras, dintr-o locuința, circa 70.000 de euro, potrivit Aradon.ro.