Maşină de şcoală, implicată în accident rutier la Constanţa. Eleva, instructorul şi un alt bărbat, răniţi
Trei maşini au fost implicate, miercuri, într-un accident în municipiul Constanţa, trei persoane fiind rănite. Una era condusă de o tânără de 20 de ani, aflată în timpul orelor de conducere.
„La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 08.50, poliţiştii din cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în municipiul Constanţa - zona Doraly, s-a produs un accident rutier. Din primele cercetări efectuate, a rezultat faptul că în accidentul rutier au fost implicate trei autoturisme”, a transmis, miercuri, IPJ Constanţa.
„Astfel, unul dintre conducătorii auto, un bărbat de 39 de ani, respectiv o tânără, de 20 de ani, care se afla în timpul orelor de conducere alături de instructorul auto, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Şoferii au fost testaţi cu aparatele etilotest şi cel din dotare, rezultatele fiind negative”, a mai transmis sursa citată.