MENIU

4 bărbați au fost reținuți, după bătaia pe plajă între turiști și jandarmi, din Costinești - VIDEO

4 bărbaţi au fost reţinuţi în urma scandalului de pe plaja din Costineşti. Incidentul grav a pornit de la o încăierere pe plajă și s-a transformat într-o bătaie generală între turiști, polițiști și jandarmi, mai mulți bărbați fiind încătușați chiar pe plajă.

Inspectoratul Județean de Poliţie Constanţa a anunţat, miercuri, că poliţiştii din Costineşti au reţinut, pentru 24 de ore, patru bărbaţi, pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

„Persoanele în cauză urmează a fi duse şi încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. La data de 17 august, vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală”, a precizat IPJ Constanţa, conform News.ro.

Ultima zi din minivacanța de Sfânta Maria s-a lăsat cu o bătaie în toată regula pe plaja din Costinești, acolo unde două grupuri de turiști s-au luat la ceartă după care au început să-și împartă pumni,

În imaginile apărute în spațiul public se vede cum după apariția forțelor de ordine totul s-a transformat într-o bătaie generală între agresori, polițiști și jandarmi, mai mulți bărbați fiind încătușați chiar pe plajă. De asemenea, în imagini se vede cum un jandarm lovește cu pumnii un turist.

Imaginile au fost publicate de către Europol.

Bătaie între turiști, pe plajă la Costinești. De la ce a pornit totul - VIDEO