MENIU

Horoscop 4 mai 2018 - Iată ce ne-au rezervat astrele!

<p><em><strong>Horoscop 4 mai 2018</strong></em></p>

Horoscop 4 mai 2018. Află ce ţi-au rezervat astrele pentru ziua de vineri - Horoscop 4 mai 2018.

Horoscop 4 mai 2018. Berbec

Nu te simţi bine în mediul în care te afli azi, ci gândul tău e în cu totul altă parte. Dacă ar depinde de tine, ai fugi din acel loc în care planează boala, tristeţea, sărăcia, pentru că te influenţează negativ mult prea tare, încât îţi va strica şi ţie ziua. Eşti o fire impresionabilă, ca atare poveştile celor din jur – care văd în tine o ureche bună de ascultat sau un umăr bun de plâns – te vor atinge rapid la coarda sensibilă. Nu ai nevoie de aşa ceva, pentru că ai şi tu propriile tale probleme, ca atare nu trebuie să accepţi să te împovăreze şi cu ale lor. Ieşi din acest mediu!

Horoscop 4 mai 2018. Taur

Te simţi ciudat în pielea ta, având mereu impresia că cei din jur te privesc cu ostilitate şi nu au încredere în tine. Dacă ai fi mai atent, ţi-ai da seama că ceea ce simţi e doar o reflectare a părerii pe care o ai despre tine însuţi în acest moment. Nu ceilalţi îţi găsesc atâtea defecte, nu ceilalţi te judecă atât de aspru, ci tu, singur, îţi iei pe umeri o vină care nici măcar nu te reprezintă. Suferi de o uşoară manie a persecuţiei, având mereu senzaţia că cineva te pândeşte din umbră doar ca să te critice, dar nimeni nu are nimic cu tine. Eşti nemulţumit de propria ta persoană, pentru că te priveşti printr-o oglindă deformată: vezi orice punct slab ca pe un dezastru!

Horoscop 4 mai 2018. Gemeni

Chiar dacă e agitaţie mare în jurul tău şi părerile vehiculate par să se bată în cap, vei descoperi într-o zi că era necesară această luptă de idei. Tocmai prin varietatea lor şi prin energia emanată de acest conflict de opinii se va ajunge mai repede la o concluzie, pentru că fiecare îşi va pune mai intens mintea la contribuţie pentru a ajunge la o soluţie. Nu privi discuţiile cu ceilalţi ca pe un atac la persoană, ci ca pe o provocare ce are ca scop găsirea unei soluţii care să mulţumească pe toată lumea, dar trebuie să fii conştient că o vreme spiritele vor fi mai încinse!

Horoscop 4 mai 2018. Rac

Merită să intri în competiţia de idei care se naşte azi, pentru că vei descoperi o mulţime de păreri diferite de ale tale, dar de care te vei putea folosi la un moment dat. Nu le considera conflicte inutile, deşi tensiunea creşte cu fiecare replică dură care este spusă de participanţi, căci vei vedea că toate aceste opinii diametral opuse se vor lega într-o direcţie comună şi constructivă. Oricare ar fi subiectul pe marginea cărora se nasc atâtea controverse, ai şi tu un cuvânt de spus peste toate, tot aşa cum ai şi ceva nou de învăţat din ce auzi.

Horoscop 4 mai 2018. Leu

Tu nu ai curaj să spui stop unei situaţii care nu mai poate continua în acelaşi mod. Există altcineva alături de tine care oferă o soluţie mai bună în situaţia de faţă. Ba e chiar ceea ce aveai nevoie, dar cel mai greu, pentru orgoliul tău, e să recunoşti că e soluţia optimă. Ceva îţi spune că e jenant pentru reputaţia ta să recunoşti că nu ştii ce trebuie făcut, dar dacă ideea sosită de la această persoană cu mai multă experienţă e bună, nu strică să o apreciezi sincer şi să o pui în practică. Nu poţi fi doar tu primul sau cel mai bun de fiecare dată; mai există şi alţii deasupra ta!

Horoscop 4 mai 2018. Fecioara

Ai tendinţa de a te juca un pic cu orele care trec, de parcă nu ţi-ar păsa dacă mai ai o oră sau zece până la un anumit eveniment de o importanţă specială. Încearcă să devii mai organizat, mai atent, pentru că orele trec cât ai clipi şi nici nu ştii cum te trezeşti în faţa unui impas, fără să ştii de unde să mai faci rost de măcar câteva minute. Îţi vei da seama până la urmă că ai risipit timpul pe nimicuri şi vei încerca, măcar în ultimul ceas, să te aduni şi să devii mai eficient, astfel încât te vei încadra cu bine în termenele limită ce te împing de la spate. Uită-te mai des la ceas: tic – tac!

Horoscop 4 mai 2018. Balanta

Nu eşti de acord cu răspunsul pe care îl primeşti la o solicitare legală pe care ai făcut-o la o instituţie abilitată, dar unde-i lege nu-i tocmeală şi nu prea mai poţi face nimic decât să te supui ei. Asta nu înseamnă că nu vei profita de ocazie atunci când se va ivi pentru a-ţi lua revanşa şi a scoate adevărul la iveală, pentru că tu consideri că ai dreptate. Eşti frustrat să accepţi nişte condiţii clar defavorabile ţie, dar ambiţia ta creşte şi mai mult la gândul că vei milita în continuare pentru a avea în final tot tu ultimul cuvânt. Nu abandona lupta pentru dreptate!

Horoscop 4 mai 2018. Scorpion

Ai învăţat destule din experienţele anterioare ca să ştii acum să iei măsuri înţelepte. Ceea ce nu ţi-a plăcut, nu se va repeta, pentru că acum te ghidezi după principiul paza bună trece primejdia rea. Asta da maturitate, asta da prudenţă, pentru că nu te mai arunci cu capul înainte într-o direcţie din care altădată nu ai cules cele mai pozitive roade. Adu-ţi aminte cum ai rezolvat situaţiile similare înainte şi acum calcă mai precaut înainte. Nu trece la etapa următoare fără să analizezi situaţia în care te afli, amintindu-ţi de fiecare dată de trecut, de lecţiile deja acumulate pe această temă. Aruncă o privire peste umăr şi repetă lecţia!

Horoscop 4 mai 2018. Sagetator

Eşti elev la un curs foarte util din care ai multe de învăţat şi abordezi informaţia cu o curiozitate de copil dornic să acumuleze noi şi noi experienţe. Există un mentor în faţa ta, unul demn de respect şi de urmat, un exemplu de înţelepciune şi de maturitate şi, în sinea ta, îţi doreşti să-i calci pe urme, de aceea absorbi tot ce are de transmis ca un burete avid de cunoaştere. Accepţi faptul că eşti un începător în domeniu, un novice încă necopt, dar eşti convins că lecţiile pe care le primeşti de la acel model de inteligenţă din faţa ta vor avea efectele scontate şi, într-o zi, vei fi şi tu ca el.

Horoscop 4 mai 2018. Capricorn

Învaţă să renunţi la nu, învaţă să transformi fiecare declaraţie pe care o faci în afirmaţie, pentru că energia cuvântului Da va fi fantastică. Ceea ce porneşti acum, ceea ce visezi să atingi, ceea ce se prefigurează la orizont este posibil numai dacă îmbraci fiecare gând într-o haină pozitivă, strălucitoare, încrezătoare. Poţi orice îţi propui, nu există nici nu pot, nici nu ştiu, ci doar o singură direcţie: spre reuşită. Din momentul când vei folosi cuvântul da cu încăpăţânare, cu insistenţă, chiar şi spre iritarea tuturor, vei vedea că miracolele încep să se arate. Spune da, aşa, mai tare!

Horoscop 4 mai 2018. Varsator

Amintirile te ţin captiv într-o zonă din trecut care nu mai are nimic de oferit. Devii nostalgic şi un pic romantic, dar întoarcerea cu gândul la vremuri de odinioară nu este neapărat benefică, mai ales dacă scoţi de la naftalină evenimente triste sau eşecuri de atunci. Rupe-o cu trecutul odată pentru totdeauna, pentru că azi ai ocazia să închizi definitiv un capitol care nu mai are nici un rol în viaţa ta de acum înainte. Fă un efort să nu te mai întorci iar şi iar în acelaşi loc, iartă şi uită, şterge cu buretele ce a fost ca să poţi trece la etapele următoare.

Horoscop 4 mai 2018. Pesti

Apar atâtea nimicuri în calea ta astăzi care cer atenţie de la tine, încât ajungi epuizat acasă. Nici măcar nu sunt sarcini dificile, ca măcar să ai o scuză că ai tras tare, dar sunt multe şi mărunte şi nu le poţi ignora. Înarmează-te azi cu multă răbdare pentru a te ocupa de chestiuni de rutină, căci s-au acumulat deja prea multe şi trebuie să le iei la rând, una câte una. E ca şi cum ai tot dat la o parte azi un fleac, mâine un fleac, până când s-a creat un maldăr imens. Dacă te-ai fi ocupat de ele cât erau simple şi puţine, nu ar fi părut atât de complicate, deci învaţă din asta: să nu mai laşi pe mâine ce poţi face azi!


Sursa: acvaria.com