MENIU

Darnicii și zgârciții zodiacului. La ce nativi puteți să apelați dacă aveți nevoie de bani

Unii oameni răspândesc cu generozitate resursele financiare celor din jur, în timp ce alții par să țină cu dinții și de ultimul bănuț și nu ar împrumuta bani la nevoie nici măcar persoanelor apropiate. Pentru a știi mai bine de ce oameni să ne înconjurăm și pe care să îi evităm atunci când este vorba de ajutor financiar la nevoie, astrele ne sfătuiesc să fim atenți care este zodia acestor persoane.

Semnele zodiacale nu se aseamănă prea mult între ele, iar capitolul „generozitate” este unul care le diferențiază și mai tare: Leul și-ar da și inima din piept unui prieten, pentru că acest nativ este cel mai generos din tot zodiacul, spun astrele, citate de divahair.ro.

Iată care este topul generozității zodiilor, în care Leul se situează detașat pe prima poziție:

Leu

Cel mai darnic nativ din tot zodiacul, Leul iubește viața și îi place să aducă bucurie în sufletele celorlalți. El nu oferă doar bani și cadouri, ci și mult efort pentru a-i ajuta pe cei dragi atunci când au nevoie. Te va surprinde să afli că îi sprijină și pe necunoscuți cu aceeași dedicare, mai ales că nu suportă să vadă pe cineva suferind. Leul iubește atenția și uneori vrea să fie observat când face un gest frumos, dar asta nu înseamnă că nu dăruiește din suflet.

Săgetător

El vrea ca toată lumea să trăiască bine și nu suportă să vadă lipsuri sau sărăcie în jur. Răspânește dragoste și fericire în toate direcțiile pentru că își dorește să știe că toți oamenii sunt veseli și optimiști, mai ales că se gândește mai întâi la restul lumii și apoi la el. Poate ți s-a întâmplat deja să vrei să refuzi un cadou primit de la nativul Săgetător, fiindcă achiziționează numai daruri scumpe și nimeni nu știe cum să reacționeze la surprizele lui.

Pești

Acest semn de apă este guvernat de emoție și intuiție, așa că știe întotdeauna ce au nevoie oamenii din jurul său. Compasiunea de care dă dovadă se ridică întotdeauna mai sus de așteptările celorlalți și sare mereu în ajutorul oricui, chiar dacă este vorba despre o persoană care l-a rănit în trecut. Nativul Pești nu așteaptă niciodată nimic în schimb, vrea doar să se asigure că ești bine și că ai tot ce îți trebuie. În cazul în care te îmbolnăvești, va veni să te viziteze mai des decât ar face-o un asistent medical și ți-ar reface zilnic stocul de pastile.

Balanță

Balanța simte că este de datoria ei să ofere sprijin și atenție altor persoane, dar este conștientă că va primi și ea ajutor dacă nu lasă pe nimeni să se descurce singur la greu. În mintea acestei zodii se realizează un fel de schimb și ea doar așa funcționează, crezând că Universul îi întoarce înzecit dacă oferă cât de mult poate. Nu este deloc o abordare greșită și se pare că, în cazul ei, este total adevărat. Să nu te surprindă dacă vine la tine cu bomboanele tale preferate de fiecare dată când te vizitează sau când ieșiți împreună.

Vărsător

Acest nativ este gata întotdeauna să își dea ultimii bani pentru a hrăni un copil flămând de pe stradă. Nu va refuza niciodată să ofere sprijin financiar celor aflați în nevoie, chiar dacă acest lucru înseamnă ca el să rămână fără venituri o perioadă. Depune orice efort cu plăcere și nu ține niciodată contul banilor investiți în cadouri scumpe sau în donații. Te poți baza oricând pe un prieten Vărsător și vei fi recunoscător Universului că l-a adus în viața ta.

Rac

Racul este sensibil și empatic, așa că nu poate trece indiferent pe lângă un om neajutorat. Îi oferă și ultimul leu din buzunar, fără să se gândească la pâinea pe care nu mai poate el să o cumpere pentru acasă. Totuși, este destul de atent la comportamentul celor din jur și nu ajută dacă simte că o persoană se preface și nu are cu adevărat nevoie de ajutor. Îi place să dăruiască, dar nu se lasă păcălit de o față angelică.

Capricorn

Această zodie te ajută, dar se așteaptă aproape de fiecare dată să îi întorci favoarea și vrea să știe că se poate baza pe tine dacă și dacă ea va avea probleme în viitor. Nu înseamnă că nu îți va da ultima felie de tort din frigider, dar când o mănânci, va trebui să te gândești că o să îți iei adio de la ultima felie de pizza din cutia pe care o veți comanda la următoatrea ieșire împreună. Mai vrei să fii ajutat de Capricorn? Gândește-te de două ori.

Gemeni

Gemenii pot dărui și luna de pe cer atunci când sunt în relații bune cu o persoană. Dar, odată ce s-au supărat, nu vor mai scoate niciun leu din buzunar pentru omul care i-a călcat pe coadă. Sunt porecliți și „cei cu două fețe”, iar nivelul lor de generozitate chiar se reflectă în această poreclă pe care au căpătat-o în urma comportamentului de care dau dovadă zilnic. Dacă te înțelegi bine cu ei, vei fi plin de cadouri și atenții, dar dacă v-ați certat, îți vei lua gândul de la portofelul lor.

Berbec

Berbecul este cel mai egoist dintre toți cei încadrați la categoria semne de foc. Ai fi crezut că și el poate oferi tot ce are, dar lucrurile nu stau chiar așa. Este competitiv și ambițios, așa că nu vrea să vadă că cineva are mai mult decât el. Îi place să arunce cu banii doar când vine vorba de propria persoană și uneori cumpără câte ceva pentru familia lui, iar pe ceilalți îi lasă pe final. Nu vei vedea niciodată ca acest nativ să pună un bănuț în pălăriile celor care cântă pe stradă.

Taur

Taurul își gestionează foarte bine veniturile și vrea să se asigure că are un bănuț pus la saltea pentru vremurile grele. Face și el cadouri la ocazii speciale, dar nu te aștepta să fie ceva costisitor. Poate îți va oferi o băutură sau o bijuterie de argint, dar nu se va întinde spre ceva mai scump, mai ales că este încăpățânat și nu vrea să renunțe la valorile lui. El decide cum vrea să cheltuiasă banii folosiți și preferă să investească în viitorul lui.

Scorpion

Nu te baza pe generozitatea acestui nativ, pentru că vei trăi o mare dezamăgire. El știe să fie un bun prieten, să te sfătuiască, să te susțină în clipele grele, dar nu cu bani sau obiecte materiale. Nici la ziua ta nu se va chinui să îți facă un cadou, invocând tot felul de motive banale. Adevărul este că nu se pricepe la surprize, dar nici nu depunde vreun efort. Și banii sunt importanți pentru el, așa că nu te împrumută decât dacă ești într-un necaz mare de tot.

Fecioară

Fecioara este individualistă și nu îi place să i se ceară ajutorul. Preferă să rămână singură decât să ajute pe cineva aflat în suferință și este ultima persoană care ar da bani oamenilor de pe stradă. Doar familia ei se poate bucura de puțină atenție și de mici cadouri oferite doar la ocaziile speciale. Ține evidența banilor cheltuiți și nu vrea să depășească niciodată bugetul alocat pentru un dar simbolic.