Zeci de răniţi în Algeria, după o coliziune între două trenuri într-o gară
Zeci de pasageri au fost răniţi sâmbătă seara, în Algeria, în urma unei coliziuni între două trenuri, relatează CNN
Coliziunea a avut loc în jurul orei locale 16.00 (18.00, ora României), în apropiere de oraşul Boudouaou, în vestul ţării, la aproximativ 35 de kilometri est de Alger, potrivit agenţiei Algeria Press Service, de stat, citată de News.ro.
Accidentul a avut loc în Gara din Boudouaou, unde un tren către provincia Setif, situată la aproximativ 300 de kilometri est de Alger, a intrat în alt tren care se îndrepta către oraşul Thenia, potrivit Companiei Naţionale algeriene de Transport Feroviar.
Cel puţin 78 de persoane au fost rănite în coliziune, dintre care două grav, potrivit presei locale.