MENIU

Vizită surpriză la Moscova: preşedintele sirian Bashar al-Assad s-a întâlnit cu Vladimir Putin

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a mers într-o "vizită de lucru" la Moscova, acolo unde a purtat o serie de discutat cu liderul rus Vladimir Putin.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad se află, miercuri dimineaţă, în vizită la Moscova. Potrivit primelor informaţii, acesta a participat la o serie de discuţii cu liderul rus Vladimir Putin, relatează BBC News.

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei prezindenţiale ruse, Dmitri Peskov a precizat că al-Assad "a venit într-o vizită de lucru", ce a inclus şi o întâlnire cu Putin.

Peskov a mai declarat că cei doi lideri au discutat despre lupta împotriva grupurilor teroriste, continuarea atacurilor aeriene ruse, dar şi despre planurile pe care Siria le are pentru trupele sale.

"În primul rând, aş vrea să-mi exprim recunoştinţa pe care o port tuturor liderilor Federaţiei Ruse pentru ajutorul pe care îl oferă Siriei. Dacă nu ar fi existat acţiunile voastre şi deciziile voastre, terorismul care se răspândeşte în regiune ar fi cuprins o zonă mult mai mare şi s-ar fi răspândit pe suprafeţe mult mai mari", a declarat al-Assad, potrivit Reuters.

În acelaşi timp, Putin i-a lăudat pe sirienii care au luptat cu militanţii "aproape pe cont propriu".

Nu este încă cert dacă Bashar al-Assad se află în Moscova sau dacă deja s-a întors în Damasc. Aceasta este prima vizită pe care al-Assad o face peste graniţe de la izbucnirea războiului civil din Siria, în anul 2011, şi până în prezent.

Siria a început raidurile aeriene în Siria la finele lunii trecute. Moscova susţine că ţinteşte taberele grupării teroriste Stat Islamic (SI) şi alţi militanţi care luptă împotriva guvernului Assad, mai precizează BBC News.