MENIU

Vizita care a schimbat totul. Chinezii s-au supărat pe americani. Decizie fără precedent luată de Beijing

Tensiuni fără precedent între cele două puteri. Foto/Profimedia

China întrerupe cooperarea cu SUA în mai multe domenii, inclusiv dialogul militar la nivel înalt şi discuţiile privind schimbările climatice. 

Ministerul chinez de Externe a mai precizat că suspendă cooperarea cu Washingtonul privind prevenirea criminalităţii transfrontaliere şi traficul de droguri, precum şi repatrierea migranţilor ilegali, ca parte a opt măsuri specifice.

Într-o declaraţie emisă la scurt timp după ce Pelosi a părăsit Japonia în etapa finală a turneului ei asiatic, China a anulat, de asemenea, o întâlnire bilaterală planificată privind un mecanism de securitate militară maritimă.

Beijingul a anunţat separat că va o sancţiona pe Pelosi şi pe membrii apropiaţi ai familiei sale, drept răspuns la acţiunile ei ”vicioase” şi ”provocatoare”.

Scurta vizită a lui Pelosi săptămâna aceasta în Taiwanul autoguvernat, pe care China îl consideră ca fiind propriul teritoriu, a înfuriat Beijingul şi a declanşat exerciţii militare chineze la o scară fără precedent în apele şi spaţiul aerian din jurul insulei.

Mai multe articole despre:
sua china taiwan relatii politice nancy pelosi