Visul de a avea propria insulă este realizabil! Costă cât o casă în centrul Londrei
Mulţi oameni visează să aibă propria lor insulă. Şi cu dealurile sale frumoase, apele albastre şi o atmosferă serenă, Insula West Skean din largul coastei sud-vestice a Irlandei pare să le aibă pe toate.
Izolată de restul teritoriului, insula care are 133.551 de metri pătraţi şi propria pistă de aterizare ar putea fi ultimul refugiu pentru a scăpa de oraşele stresante, scrie Rador.
Pe insulă se află, de asemenea, patru case tradiţionale în stil rural din piatră, recent renovate, şi plaje proprii. Iar totul costă doar 1,5 milioane de lire sterline – acelaşi preţ care se plăteşte pentru o casă cu două camere în centrul Londrei.
Oricum, deşi pare izolată, insula se află la numai 2,4 kilometri de coasta sud-vestică a Irlandei şi nu este complet ruptă de civilizaţie, întrucât are acces la internet de mare viteză.