MENIU

Viktor Ianukovici se află în Rusia şi va susţine de acolo o conferinţă de presă

<p>Viktor Ianukovici</p>

Preşedintele demis al Ucrainei, Viktor Ianukovici, va susţine o conferinţă de presă, vineri, din Rusia, relatează agenţiile de presă ruse.

Preşedintele demis al Ucrainei, Viktor Ianukovici, va susţine o conferinţă de presă, vineri, în oraşul rus Rostov-pe-Don, situat în apropierea frontierei cu Ucraina, relatează agenţiile de presă ruse.

Conferinţa de presă este programată vineri la ora 17.00 (15.00, ora României), în acest oraş situat la 20 de kilometri de Doneţk, fieful electoral al lui Ianukovici.

Joi dimineaţă, Viktor Ianukovici a declarat că se consideră în continuare preşedintele Ucrainei şi a cerut Moscovei să îi garanteze securitatea, au anunţat joi agenţiile ruse.

Ianukovici a declarat că se consideră în continuare preşedintele Ucrainei şi consideră nelegitime deciziile luate de Parlament, care a votat destituirea sa şi instaurarea unei puteri de tranziţie, într-o declaraţie transmisă joi agenţiilor de presă ruseşti. Ianukovici, care a dispărut după ce a încercat fără succes, sâmbătă, să urce la bordul unui avion în Doneţk, nu a oferit niciun indiciu cu privire la locul unde se află. El a cerut Rusiei să îi garanteze "securitatea personală" în faţa "extremiştilor".

Mai multe articole despre:
Rusia Ucraina Kiev viktor iaukovici presedinte demis