VENEZUELA. 7 milioane de oameni împotriva lui Maduro. Încă doi oameni au fost uciși
Aproape 7,2 milioane de venezueleni au participat duminică la consultarea simbolică organizată de opoziţie împotriva preşedintelui Nicolas Maduro şi a intenţiei acestuia de creare a unei adunări constituante în vederea modificării Constituţiei, au anunţat rectorii universităţilor care au supervizat acest scrutin neoficial, după numărarea a 95% din buletinele de vot, transmite AFP, citată de Agerpres.
Venezuela "a transmis un mesaj clar executivului naţional şi întregii lumi", a declarat rectorul Universităţii Centrale din Venezuela, Cecilia Garcia Arocha, precizând că 6.492 381 de persoane au votat în ţară şi 693.789 în străinătate.
Cifra nu este departe de voturile totale, de 7,7 milioane, în favoarea opoziţiei la alegerile parlamentare din decembrie 2015.
Acest scrutin simbolic a fost convocat de parlament, controlat de opoziţie, pentru a exprima nemulţumirea faţă de intenţia lui Maduro de a crea o adunare specială care să rescrie Constituţia.
Venezuela trece prin cea mai gravă criză economică din istoria sa, cu o penurie acută de bunuri de bază şi cu cea mai mare rată a inflaţiei din lume. Peste 90 de persoane au fost ucise în protestele anti-guvernamentale care au loc aproape zilnic din aprilie.
Maduro, care refuză să demisioneze, a convocat de asemenea propriul scrutin pentru a doua parte a acestei luni pentru a alege adunarea specială. Opoziţia consideră că planurile sale de schimbare a Constituţiei sunt o încercare de consolidare a controlului asupra puterii.
Liderii opoziţiei au salutat rezultatul scrutinului de duminică, spunând că a fost un succes.
"Astăzi, 16 iulie, demnitatea a câştigat, iar tirania a pierdut", a spus lidera de opoziţie Maria Corina Machado.
"Am oferit un mandat de necontestat pentru o nouă Venezuelă care să înceapă de mâine (luni - n.r.)", a adăugat ea.
Votanţii au fost solicitaţi să răspundă la trei întrebări la scrutinul de duminică, iar 98% dintre ei au ales să respingă propunerea de crearea a unei adunări constituante, să ceară armatei să apere actuala Constituţie şi să sprijine organizarea de alegeri până la încheierea mandatului lui Maduro la începutul lui 2019, potrivit universitarilor care au monitorizat votul pentru opoziţie.
Scrutinul de duminică nu a fost lipsit de incidente. Potrivit opoziţiei, 'paramilitari' înarmaţi, trimişi de putere, au atacat, de pe motociclete, o secţie de vot din apropierea unei biserici în oraşul Catia, la nord-vest de Caracas, omorând două persoane şi rănind alte patru.