Un soldat ucrainean a mers două zile cu un glonț în inimă
Medicii de la Spitalul „Feofaniya” din Kiev au făcut o operație în premieră: au scos un glonț dintr-o inimă, fără să o oprească! Astfel, au salvat viața unui militar ucrainean în vârstă de 20 de ani.
Vladimir Gordienko a luptat ca voluntar, iar în luna martie a fost capturat de ruși într-unul dintre satele din regiunea Kiev.
Alături de alți doi camarazi a fost interogat, iar apoi li s-a spus urce în mașină și să plece, dar rușii au deschis focul asupra lor cu mitralierele.
Vladimir s-a refugiat din mașină, dar a fost lovit de un glonț în inimă. El a mers două zile prin pădure, în direcția regiunii Jitomyr, de unde a fost evacuat.
„Timp de câteva zile nici nu am crezut că sunt în viață”, a recunoscut Vladimir, potrivit Unian , citat în stiridecluj.ro.