Un om decapitat și mai mulți răniți, într-un atac terorist, în Franța. Un prim suspect, arestat
A fost reţinut un prim suspect în atacul terorist din Franţa, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa şi mai multe au fost rănite, într-o puternică explozie. Într-un discurs rostit în cadrul summit-ului de la Bruxelles, preşedintele Francois Hollande a afirmat că nu există niciun dubiu că Franţa se confruntă cu "un nou atac terorist".
Potrivit primelor relatări, citate de cotidianul francez "Le Monde", se pare că un atentator a intrat, fluturând un drapel islamist, în compania "Air Products" din Saint-Quentin-Fallavier.
"Le Dauphiné libéré" relatează că atacatorul a deschis mai multe supape de gaz în timp ce clama sus şi tare că aparţine "Daesh", adică organizaţiei Statul Islamic.
Alte surse susţin că deflagraţia a fost provocată de două persoane care au intrat cu maşina în uzina Air Products. Unul dintre atacatori a fost reţinut de jandarmi.
La faţa locului au fost găsite bannere în arabă care nu au fost încă expertizate. Un cadavru decapitat a fost descoperit în apropierea uzinei, înfipt în gardul de protecţie, potrivit unei surse locale citate de AFP.
Ministerul Afacerilor Interne, Bernard Cazeneuve, s-a deplasat imediat la locul atentatului. "Le Dauphiné libéré" susţine că a fost sesizat, de asemenea, Parchetul Antiterorist din Franţa.
Dacă se confirmă supoziţiile că la mijloc s-ar afla "mâna lungă a islamiştilor", atunci acest atentat ar fi al doilea ca gravitate în 2015, după masacrul din ianuarie, de la birourile săptămânalului satiric "Charlie Hebdo". În acea zi de tristă amintire pentru breasla jurnaliştilor şi nu numai, 17 oameni au fost ucişi de militanţi islamişti înarmaţi.