Un avion rusesc de luptă s-a prăbușit în Kaliningrad: Cei doi piloți NU au supraviețuit - Șoigu a anunțat cauza după imagini dramatice
Un accident tragic s-a produs în Kaliningrad. Un avion de luptă rusesc s-a prăbușit iar cei doi piloți de la bord au murit.
Un avion de luptă Su-30 s-a prăbuşit sâmbătă în timpul unui zbor de antrenament în exclava rusă Kaliningrad, cei doi piloţi aflaţi la bord pierzându-şi viaţa, relatează agenţia rusă de ştiri RIA, citând un comunicat al Ministerului Apărării, informează Reuters.
"Avionul Su-30 s-a prăbuşit într-o zonă părăsită. Zborul era efectuat fără muniţie. Echipajul avionului a murit", a precizat ministerul într-un comunicat citat de RIA Novosti.
Acesta a precizat că prăbuşirea a fost provocată cel mai probabil de o defecţiune tehnică, dar nu a furnizat alte informaţii.
Kaliningrad este o exclavă rusească aflată între Polonia şi Lituania, ambele state NATO, la Marea Baltică, notează Reuters, citată de agerpres.ro.
Rusia și-a modificat recent tacticile aviatice pentru a combate contraofensiva Ucrainei, dar asta nu a împiedicat Kievul să-și securizeze cu succes spațiul aerian.
Însă piloții ruși reușesc să sprijine operațiunile terestre din sudul Ucrainei, dar o fac „fără efect operațional decisiv”, susține Ministerul britanic al Apărării în actualizarea zilnică a informațiilor de pe frontul din Ucraina.
Pentru a compensa, Rusia lansează bombe pe teritoriul ucrainean, dar fără o acuratețe deosebită, a completat aceeași sursă.
„În timpul verii, avioanele de luptă ale rușilor au efectuat de obicei peste 100 de ieșiri pe zi, dar acestea sunt aproape întotdeauna limitate la operarea pe teritoriul controlat de Rusia, din cauza amenințării apărării aeriene ucrainene”, se arată în actualizarea de la Ministerul brtanic al Apărării, potrivit adevarul.ro.