MENIU

UE intensifică activităţile pentru apărare, în contextul Brexit şi al politicilor lui Trump

Uniunea Europeană a lansat cel mai mare proiect de cercetare pentru consolidarea apărării din ultimii zece ani, în contextul deciziei Marii Britanii de ieşire din spaţiul comunitar şi al riscurilor ca Administraţia Donald Trump să nu mai respecte angajamentele de securitate, relatează Reuters.

În scopul relansării cooperării în materie de apărare, Comisia Europeană propune crearea unui fond de cinci miliarde de euro şi anularea reglementărilor care opreau investiţiile pentru apărare din bugetul comun al UE, scrie Mediafax.

"Nu este vorba de o armată a Uniunii Europene, nici de suplimentarea bugetului militar în detrimentul securităţii sociale. Dar ameninţările s-au multiplicat şi trebuie să acţionăm", a declarat Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Principala propunere se referă la crearea unui fond de investiţii pentru apărare, la care vor contribui ţările europene, pentru finanţarea unor programe de proiectare şi construire a elicopterelor şi dronelor militare.

Fondul, care ar putea fi susţinut de Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), ar urma să mobilizeze iniţial cinci miliarde de euro anual, a spus Katainen.

În mod separat, Comisia Europeană, care administrează anual un buget de 150 de miliarde de euro, va începe să aloce fonduri pentru cercetarea militară. Ţinta este de 500 de milioane de euro anual începând din anul 2021. Un plan-pilot de 90 de milioane de euro se va desfăşura începând din 2017.

"Nu va fi uşor, dar trebuie să oferim mai multe fonduri în comun", a explicat Elzbieta Bienkowska, comisarul UE pentru Industrie.

Miniştrii de Externe ai statelor europene au pledat, în contextul victoriei lui Donald Trump în SUA, pentru consolidarea sistemului UE de apărare, în timp ce Federica Mogherini, Înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe, a catalogat Uniunea Europeană drept o "superputere". Pe fondul semnelor de întrebare referitoare la ideile de politică externă ale lui Donald Trump, miniştrii de Externe ai ţărilor membre UE au stabilit, la jumătatea lunii noiembrie, să consolideze rolul Europei pe plan mondial, în aşteptarea clarificării relaţiei transatlantice.

 

Mai multe articole despre:
UE Brexit trump putere mondiala