MENIU

UCRAINA. Liderul separatiştilor proruşi din Lugansk a fost împuşcat

Valeri Bolotov

Liderul separatist din regiunea prorusă Lugansk a fost rănit, într-un atentat, spune purtătorul lui de cuvânt, citat de AFP. 

Valeri Bolotov, guvernatorul autoproclamat al regiunii ucrainene proruse Lugansk, a fost rănit într-un atentat comis marţi, la două zile după referendumul separatist din regiune, afirmă purtătorul său de cuvânt, citat de AFP.

"Persoane rămase neidentificate au deschis focul cu arme automate spre maşina în care se afla Valeri Bolotov. A piedut mult sânge, dar viaţa sa nu este în pericol", a declarat purtătorul său de cuvânt, Vasil Nikitin.

Informaţia nu a fost confirmată din alte surse.

"Suntem convinşi că acest atentat este o reacţie a Kievului la referendumul nostru", a acuzat Nikitin.

Mai multe articole despre:
Rusia Ucraina separatişti Lugansk Valeri Bolotov