Turcia prelungește starea de urgență! Consiliul de Securitate Națională se reunește după referendum
Turcia urmează să prelungească starea de urgență în vigoare după puciul eșuat din iulie 2016, transmite presa turcă de luni, după referendumul constituțional de duminică, încheiat cu un rezultat strâns în favoarea extinderii prerogativelor prezidențiale, informează AFP, Reuters și DPA.
Decizia de prelungire a stării de urgență ar urma să fie luată de Consiliul de Securitate Națională, care se va reuni cu începere de la ora 16.30 GMT, scrie Agerpres.
Potrivit vicepremierului Nurettin Canikli, citat de postul A Haber, subiectul se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului de Securitate Națională, care își va prezenta apoi recomandarea unei reuniuni de cabinet ce va fi condusă de președintele Recep Tayyip Erdogan și va avea loc tot luni, la palatul prezidențial de la Ankara.
Parlamentul se va întruni marți, când, cel mai probabil, va valida prelungirea stării de urgență.
Canikli a mai spus că modificările supuse la vot duminică în ce privește înlocuirea actualului regim parlamentar cu unul prezidențial ar putea intra în vigoare în termen de un an.
Potrivit lui Canikli, relațiile economice cu Uniunea Europeană se vor îmbunătăți, retorica actuală între Ankara și blocul comunitar fiind doar una temporară, căreia nu ar trebui să se acorde prea mare atenție.
Turcia a decretat stare de urgență după puciul eșuat din 15 iulie 2016, declanșând o puternică represiune împotriva presupușilor susținători ai clericului Fethullah Gulen, autoexilat în SUA și pe care Ankara îl acuză de orchestrarea puciului. Starea de urgență a fost prelungită din trei în trei luni.