MENIU

Trump: Întâlnirea cu Putin a fost "formidabilă". Casa Albă și Kremlinul văd diferit momentul

Preşedintele SUA, Donald Trump, a calificat sâmbătă drept "formidabilă" prima sa întrevedere cu liderul rus Vladimir Putin, pe care a avut-o cu o zi înainte în marja summitului G20, informează AFP, citată de Agerpres.

"Întrevederea a fost formidabilă", a declarat el la începutul unei întâlniri cu premierul britanic Theresa May, în a doua zi a summitului G20 ce se desfăşoară la Hamburg, în Germania.

Potrivit Washingtonului, Donald Trump a fost în ofensivă faţă de Vladimir Putin în problema foarte sensibilă privind presupusa ingerinţă a Moscovei în alegerile prezidenţiale din SUA.

La rândul său, Moscova a oferit o altă versiune, afirmând că noul preşedinte american "a acceptat" infirmările lui Vladimir Putin privind o astfel de ingerinţă.

Prima întâlnire față în față Trump-Putin. "Discuţii foarte serioase" despre amestecul Rusiei în SUA

Cei doi lideri au abordat, de asemenea, alte două probleme importante: situaţia din Ucraina şi cea din Siria.

SUA şi Federaţia Rusă au convenit vineri asupra instaurării unui armistiţiu începând de duminică într-o regiune din sud-vestul Siriei.

Prima întâlnire dintre preşedinţii Rusiei şi SUA, Vladimir Putin şi Donald Trump, s-a încheiat vineri seara la Hamburg, în marja summitului G20, după aproape două ore şi jumătate de discuţii. Preşedinţii american şi rus, care şi-au strâns mâna şi au afişat chipuri surâzătoare la deschiderea summitului vineri dimineaţă, şi-au început întrevederea în jurul orei locale 16:00, printr-un schimb de amabilităţi înaintea începerii discuţiei, în prezenţa presei.

Acord între SUA şi Rusia privind suspendarea ostilităţilor în Siria

La întâlnirea dintre Putin şi Trump au asistat ministrul de externe rus Serghei Lavrov şi secretarul de stat american, Rex Tillerson. Întrevederea a avut o scurtă pauză alocată declaraţiilor de presă

Mai multe articole despre:
Rusia SUA Donald Trump Vladimir Putin