MENIU

Trump, bețe-n roate, din SUA în acțiunile militare din Iran

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, a declarat că aceasta va introduce şi va vota în săptămâna în curs o rezoluţie asupra puterilor militare, pentru a limita acţiunile militare ale preşedintelui Donald Trump cu privire la Iran, notează Agerpres. 

"Această rezoluţie este similară rezoluţiei introduse de senatorul Tim Kaine în Senat", a spus Pelosi într-un comunicat emis duminică seara. "Ea reafirmă responsabilităţile de supraveghere ale Congresului, mandatând ca în cazul în care nu mai este întreprinsă nicio acţiune a Congresului, ostilităţile militare ale Administraţiei (prezidenţiale) la adresa Iranului să înceteze în termen de 30 de zile", a precizat Pelosi.

Este de aşteptat ca rezoluţia să fie susţinută în Camera Reprezentanţilor condusă de democraţi, însă este mai puţin probabilă perspectiva ca ea să treacă de Senat, care este controlată de republicanii ce îl susţin pe Trump, dintre care mulţi au declarat că aprobă acţiunea preşedintelui cu privire la Iran.

Mai multe articole despre:
Donald Trump