MENIU

Tragedia din SUA răsuceşte cuţitul într-o rană mai veche a americanilor: controlul armelor

Alison Parker şi Adam Ward au fost ucişi în timp ce transmiteau în direct un interviu

Hillary Clinton, candidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a postat pe contul său de Twitter un mesaj prin care se revoltă asupra tragicului atac din Statele Unite ale Americi, în care doi jurnalişti din Virginia, Alison Parker şi Adam Ward (FOTO), au fost ucişi cu sânge rece de un fost coleg de-al lor chiar în momentul în care transmiteau în direct un interviu.

Hillary Clinton, candidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a reacţionat imediat după uciderea celor doi jurnalişti. "Am inima frântă şi sunt furioasă. Trebuie să luăm măsuri pentru a opri violenţa armelor de foc. Nu mai putem aştepta", a scris fostul secretar de stat pe Twitter.

Controlul armelor este unul dintre eşecurile preşedintelui Obama. Preşedintele a încercat insistent să schimbe legea, dar s-a lovit de un blocaj politic.

În Statele Unite, proximativ 40% dintre vânzările de arme de foc se fac fără verificarea cazierului judiciar sau a identităţii cumpărătorului. În ultimii 15 ani, mai puţin de 100 de americani au fost ucişi în atacuri teroriste, dar zeci de mii şi-au pierdut viaţa în violenţe provocate cu arme de foc.

Doi jurnalişti americani au fost împuşcaţi mortal în timpul unei transmisiuni în direct. Criminalul, un fost coleg al victumelor, şi-a filmat crimele şi a postat imaginile pe internet. Ulterior, asasinul, fost reporter, a încercat să se sinucidă. El s-a împuşcat, iar acum este în stare critică. Potrivit presei americane, fostul reporter dăduse televiziunea în judecată pentru discriminare. Procesul era încă pe rol.

Logodnica operatorului ucis, care este producătorul programului matinal, a urmărit oribilele scene din regie. Criminalul, un fost reporter al aceleiaşi televiziuni, a fugit de la locul faptei, însă la scurt timp a postat pe internet imagini din timpul atacului. În secvenţele filmate de el se aud clar 8 împuşcături, înainte ca ecranul să devină negru. Mai apoi, se aud alte 8 împuşcături.

La câteva ore după crimă, atacatorul s-a împuşcat, iar acum este în stare critică. Ucigaşul, în vârstă de 41 de ani, este un bărbat de culoare pe nume Vester Lee Flanagan, care folosea numele ,,Bryce Williams" în apariţiile televizate. Înainte de atac, bărbatul a acuzat-o pe jurnalista ucisă că ar fi fost rasistă.

Managerul televiziunii l-a descris pe ucigaş drept un angajat nefericit şi dificil, potrivit The Guardian.

Femeia intervievată a fost şi ea rănită de gloanţe şi este încă în sala de operaţie. Împuşcăturile au avut loc în statul american Virginia, dimineaţă, la ora locală 6.45. În cădere, camera operatorului ucis a înregistrat o secvenţă tulburătoare cu atacatorul, care întinde arma spre omul căzut la pământ. Reporterul, Alison Parker, avea 24 de ani, iar cameramanul, Adam Ward, împlinise 27 de ani.